CRIMEEA A FOST ALIPITĂ RUSIEI. Putin: Crimeea este pământ rusesc VIDEO

Crimeea intră în componența Federației Ruse începând de marți, 18 martie, se arată în acordul semnat de președintele rus Vladimir Putin și conducerea Peninsulei. Totodată, Putin a declarat în camerele reunite ale Parlamentului că Peninsula Crimeea a fost şi va rămâne în sufletul ruşilor o parte integrantă a Rusiei. 
Romania TV
18 mart. 2014, 11:14
CRIMEEA A FOST ALIPITĂ RUSIEI. Putin: Crimeea este pământ rusesc VIDEO

Vladimir Putin spune că regiunea Crimeea este pământ rusesc, iar ţara lui nu va mai accepta să fie pusă la colţ de Occident şi Statele Unite. 

Preşedintele rus a susţinut că referendumul din Crimeea a fost organizat în conformitate deplină cu procedurile democratice şi dreptul internaţional.

Prin urmare, Crimeea este considerată atașată la Federația Rusă începând din data semnării acordului”.

„Începând cu data primirii în Federația Rusă a Republicii Crimeea, în componența Federației Ruse se formează noi subiecți — Republica Crimeea și orașul de importanță federală Sevastopol”, se precizează în acordul semnat de președintele rus Vladimir Putin și conducerea peninsulei Crimeea.

Până la 1 ianuarie 2015 va fi o perioadă de tranziție pentru reglementarea problemelor de integrare a Crimeii în sistemul economic, financiar și judiciar al Rusiei, informează ITAR-TASS.

Chiar dacă acordul semnat a intrat în vigoare imediat, parlamentarii ruși urmează să ratifice o lege ce include în Federația Rusă cei doi noi subiecți — Crimeea și orașul Sevastopol care are un statut special. Ratificarea legii în cauză va fi doar o simplă formalitate.

Premierul din Crimeea Serghei Aksionov a fost prezent marți în sala Sf.Gheorghe (Ghiorghievski zal) din Kremlin, unde președintele Vladimir Putin a adrsat un mesaj către camerele reunite ale parlamentului federal — Duma de Stat (inferioară) și Consiliul Federației (superioară) pe tema aderării Crimeii la Federația Rusă.

Aksionov și președintele parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov, au luat loc în rândul întâi lângă premierul Dmitri Medvedev, după cum remarcă ITAR-TASS.

Declaraţiile lui Vladimir Putin după anexarea Crimeei:

– Crimeea este pământ rusesc. Crimeea a fost şi rămâne în sufletul ruşilor o parte integrantă a Rusiei.

– Peste 70% din populaţia Crimeei este de origine rusă.

– Alipirea Crimeei la Rusia este un moment istoric.

– Ruşii din Crimeea au suferit mult sub autoritatea Ucrainei.

– Simpatizez cu cei care vor soluţii paşnice.

– Îi inţeleg pe cei care au ieşit pe Euromaidan şi au protestat şi au cerut alegeri juste. Alegerile trebuie sa schime puterea.

– Însă cei care au preluat puterea în Ucraina au pregătit un coup d’etat. Principalii implicaţi în această lovitură de stat sunt rusofobi, nationalişti şi fascişti.

– Liderii ucraineni au folosit ţara ca pe o vacă de muls.

– Noua putere de la Kiev vrea să facă un nou program împotriva minorităţilor. E grav că neonaziştii de la Kiev sunt susţinuţi de europeni.

– De aceea cetăţenii din Crimeea s-au adresat Rusiei să îi salveze. Nu putem să ne lăsăm cetăţenii, asta ar fi trădare.

– Trupele ruse nu au fost aduse în Crimeea, noi ne aflam în Crimeea în urma unui acord mai veche, iar limita prevăzută în acord era de 20.000 de soldaţi. Nu am uzat de dreptul prezidenţial de a trimite trupe în Crimeea.

– Americanii au făcut presiuni pentru independenţa Kosovo.

– Dacă situaţia ar fi scăpat de sub control, şi în Crimeea s-ar fi putut repeta scenariul Kosovo.

– Vrem să avem relaţii de egalitate, dar nu am văzut să fim trataţi la fel. Am văzut asta în expasiunea NATO. Ne-au spus că nu e treaba noastră. Asta a fost şi cu plasarea rachetelor, amânarea acordării vizelor, iar acum ni se impun sancţiuni.

– Se vorbeşte de sancţiuni. În cazul Ucrainei, partenerii noştri internaţionali au depăşit o linie roşie, au fost iresponsabili.

– Suntem recunoscători ţărilor care ne-au susţinut deciziei. Sunt recunoscător Chinei, care au văzut situaţia în contextul istoriei.

– As vrea să mă adresez populaţiei americane. Sunt mândri că liberatatea e totul pentru ei. Dar libertatea de alegere a locuitorilor din Crimeea nu este importantă.

– Noi am susţinut decizia de reunificare a Germaniei. Sunt sigur că Germania va susţine decizia Rusiei de a restaura unitatea.

– Nu îi credeţi pe cei care spun că Rusia va lua alte regiuni după Crimeea.

– Salutam colaborarea cu NATO, dar nu vrem această alianţă militară. Nu vrem ca o organizaţie militară să fie aproape de noi, de casa noastra. Nu vrem ca în Sevastopol să fim întâmpinaţi de marinari NATO, să vina la Sevastopol, dar îi vom întampina noi pe ei.

– Nu suntem doar vecini apropiaţi, suntem o singura naţiune. Kievul este mama Rusiei.

– Vrem să avem relaţii apropiate, să colaboram cu Ucraina, vrem să fie un stat puternic, dar mai presus de orice vrem pace. Însă depinde de ucraineni să facă pace la ei acasă.

– Locuitorii au răspuns clar la refenedum, care a avut loc într-un mod deschis. Locuitorii din Crimeea au răspuns că vor să fie alături de Rusia.

– Astăzi, bazat pe rezultatul referendumului din Crimea, as vrea să transmit Adunării Naţionale o cerere de a  accepta două noi părţi constituente ale Rusiei: Republica Crimeea şi orasul Sevastopol.

Președintele rus Vladimir Putin a aprobat proiectul de acord privind aderarea Crimeii la Federația Rusă și crearea de noi subiecți în componența Rusiei, informează ITAR-TASS. Această decizie a șefului statului rus, semnată la 17 martie, a fost publicată marți pe portalul web oficial pentru informații juridice.

„De aprobat proiectul de acord între Federația Rusă și Republica Crimeea privind includerea Crimeii în componența Federației Ruse și crearea noilor entități”, menționează documentul promulgat de Vladimir Putin, în care președintele rus „consideră oportună semnarea unui Tratat corespunzător, în baza deciziei respective, la cel mai înalt nivel”.

Aprobarea acordului de aderare a Crimeii la Federația Rusă intervine după ce președintele Putin a semnat luni un decret privind recunoașterea independenței republicii rusofone din sudul Ucrainei, demers ce a deschis calea alipirii sale la Federația Rusă.

După cum a relatat anterior agenția de presă Interfax, președintele Vladimir Putin informat guvernul și cele două camere ale Adunării Federale — Duma de Stat (camera inferioară) și Consiliul Federației (camera superioară) — cu privire la propunerea Consiliului de Stat al Crimeii (parlamentul) și adunării legislative a orașului Sevastopol privind intrarea în componența Federației Ruse ca subiecți în cadrul acesteia.

NATO nu recunoaşte referendumul din Crimeea. Primele declaraţii ale lui Anders Fogh Rasmussen

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Ce semnifică salutul „Hristos a Înviat!” și cât timp trebuie folosit după Paște
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai