Protest vehement împotriva „taxei pe lăcomie”. Efectele asupra populaţiei vor fi majore, se va ajunge la concedieri colective

Confederaţia Patronală “Concordia” (CPC) protestează împotriva adoptării de către Guvernul României, ”fară o consultare reală cu mediul de afaceri”, a Ordonanţei de Urgenţă care introduce ”măsuri fiscale şi economice extreme”, ce urmează a fi aplicate chiar de la începutul anului 2019. Confederaţia patronală atrage atenţia asupra efectelor nefaste pe care le va avea actul normativ în mai mult sectoare, dar şi asupra populaţiei. ”Este inadmisibil ca Guvernul să adopte pe repede-înainte, după un trist simulacru de consultare publică şi dialog social, un act normativ care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative”, spun reprezentanţii confederaţiei.
Filip Stan
24 dec. 2018, 12:52
Protest vehement împotriva

Această Ordonanţă a fost comunicată public în ultimul moment, modificată «din mers», în doar două zile, ajustată discreţionar, fără motivarea necesităţii şi mai ales, a urgenţei adoptării măsurilor respective, care au un impact devastator asupra întregii economii, efectele ei urmând să fie plătite de toţi cetăţenii acestei ţări. Este inadmisibil ca Ministerul Finanţelor Publice să iniţieze, iar Guvernul să adopte pe repede-înainte, după un trist simulacru de consultare publică şi dialog social, un act normativ de o asemenea importanţă, care modifică nu mai puţin de 45 de acte normative în vigoare la acest moment”, au transmis, luni, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Confederţiei Patronale „Concodria”.

Potrivit acestora, se instituie noi modificări ale Codului Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2019, prin 28 de puncte care se adaugă celor 236 modificări ale Codului Fiscal impuse pentru primele 11 luni din 2018.

„Se introduce taxa pe activele instituţiilor financiar-bancare, denumită iniţial într-un mod insultător, populist şi arbitrar, „taxă pe lăcomie”, care va fi plătită în situaţia în care media trimestrială a dobânzii ROBOR depăşeşte pragul de 2 %, deşi această dobândă este stabilită de un număr redus de actori economici dintre cei cărora li se aplică taxa, prin mecanisme transparente, verificabile şi raportate la inflaţie, fără a fi determinată în mod subiectiv sau preferenţial. Companiile din energie electrică, petrol şi gaze vor plăti 2% din cifra de afaceri către ANRE, ceea ce reprezintă o majorare de 20 de ori a contribuţiilor financiare datorate către Autoritatea de Reglementare”, se mai arată în document.

Reprezentannţii confederaţiei spun că, prin stabilirea preţului de 68 lei/MWh pentru cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă către furnizori şi clienţi finali eligibili, în perioada 01.04.2019 – 28.02.2022, este „puternic afectată întreaga piaţă de energie şi se vulnerabilizează securitatea energetică a României, într-un moment complicat pe plan geopolitic şi economic”.

„Efectele asupra populaţiei sunt negative, pornind de la distorsionarea pieţei muncii, concedieri colective, creşterea costurilor pentru credite, şubrezirea sistemului de pensii publice, compromiterea definitivă a sistemului de pensii private: această Ordonanţă distruge Pilonul II de pensii, cu un cinism politicianist care periclitează viitorul generaţiilor ce vin şi transformă România într-o ţară impredictibilă, riscantă pentru investiţii pe termen mediu şi lung. Se preconizează creşteri de preţuri la majoritatea produselor şi serviciilor, consecinţă a distrugerii mecanismelor de piaţă în cele mai importante sectoare ale economiei: energetic, financiar, telecom, retail”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, potrivit documentului, „efectele asupra mediului de afaceri sunt devastatoare: creşterea fiscalităţii şi a birocraţiei, reducerea competitivităţii şi stoparea contractelor pentru export, îngreunarea implementării reformelor legislative, creşterea cheltuielilor de personal”.

„Vin Sărbătorile, dar ele nu ne găsesc împreună, într-un efort comun de-a construi o ţară. Este momentul pentru o reală şi asumată cooperare între partenerii de dialog social, pentru a identifica acele soluţii economice şi legislative care să reinstaureze un climat de responsabilitate politică şi echilibru social. În calitate de organizaţie reprezentativă a mediului de afaceri, CPC face un apel la normalitate şi realism, pentru a opri degradarea ireversibilă a vieţii sociale şi economice din România.

Guvernul a adoptat, vineri, OUG cu noile taxe, deşi măsurile au fost criticate vehement atât de către preşedintele Klaus Iohannis, de mediul de afacceri şi de sindicate

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Capital.ro
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
Playtech.ro
Moștenitor în străinătate. Unde se face procura pentru succesiune
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Gabriel Liiceanu spune cu cine (nu) votează și de ce. „Poporul român doarme liniștit în cel mai cumplit vacarm”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Construcția unui pod istoric în România. Lucrările încep sâmbătă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
O turistă a murit dupa ce s-a răsturnat cu ATV-ul pe Clisura Dunării
Cancan.ro
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce este interzis să faci în această sfântă zi
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Orașul în care un apartament renovat costă cât o mașină SH