Fata în vârstă de 14 ani, care a murit vineri după amiază în judeţul Constanţa, a decedat după ce a fost strânsă de gât de acesta, scrie news.ro.
Conform anchetatorilor, necropsia efectuată în cazul fetei în vârstă de 14 ani din Săcele care a fost găsită moartă vineri după amiază, în propria locuinţă, a arătat că decesul a survenit prin asfixiere mecanică, cel mai probabil fiind strânsă de gât de tatăl ei. Apoi, bărbatul a vrut să îşi pună capăt zilelor, ingerând o substanţă necunoscută.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, vineri după-amiază, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la un eveniment petrecut pe raza comunei Săcele. Din primele informaţii ale anchetatorilor, un bărbat în vârstă de 47 de ani ar fi agresat-o pe fiica sa, în vârstă de 14 ani şi a ucis-o.
Iniţial, anchetatorii au luat în calcul varianta ca fata să fi murit după ce i-ar fi fost injectată o substanţă necunoscută.
Bărbatul se află în continuare internat în stare gravă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.