REZULTATE BAC 2018 EDU.RO: Perfomanţă unică, satul românesc cu două medii de 10

Rezultate Bacalaureat 2018. Cei peste 136.000 de elevi care au susţinut probele la BAC 2018 au aflat ce rezultate au obţinut. După afişarea notelor la Bacalaureat 2018, contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi între orele 12:00 – 16:00. Rezultatele finale la BAC 2018 vor fi afişate, la centrele în care s-au susţinut probele şi online pe portalul Edu.ro, în data de 9 iulie.
Filip Stan
04 iul. 2018, 13:36
REZULTATE BAC 2018 EDU.RO: Perfomanţă unică, satul românesc cu două medii de 10

Un liceu din mediul rural a reușit o performanță unică după afișarea rezultatelor examenului de BAC 2018. Doi elevi ai Liceului ”Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului (județul Bistrița Năsăud) au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat de anul acesta, scrie greatnews.ro.

Este un rezultat uimitor, având în vedere că la nivelul întregii țări au fost 104 medii de 10 și au fost județe întregi în care niciun elev nu a obținut media 10 (Gorj, Teleorman și Caraș Severin sunt doar trei astfel de județe).

Maria Albu și Ana Maria Bugnariu sunt cele două eleve de 10 din Prundu Bârgăului, o comună cu doar 5600 de locuitori, potrivit ultimului recensământ.

În 2018, 97 de elevi ai liceului din Prundu Bârgăului s-au înscris la BAC 2018, dar 8 nu s-au prezentat. Dintre cei 89 rămași, doar 7 nu au reușit să promoveze examenul. În schimb, 26 de elevi au obținut medii peste 9 la BAC 2018.

TOP județe după mediile de 10 la BAC 2018:

București – 17 medii de 10
Bacău – 9 medii de 10
Iași – 8 medii de 10
Vrancea – 8 medii de 10
Argeș – 6
Bistrița-Năsăud – 5
Botoșani, Neamț – 4
Bihor, Buzău, Călărași, Cluj, Ialomița – 3
Alba, Vâlcea, Sibiu, Maramureș, Prahova, Constanța, Mehedinți, Mureș și Hunedoara – 2
Timiș, Dâmbovița, Brăila, Galați, Suceava, Vaslui, Dolj, Olt și Arad – 1.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Prognoza meteo, 19 aprilie. Temperaturile cresc, dar ploile nu lipsesc în Sâmbăta Mare
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI