SCENE INCREDIBILE. Un poliţist local, târât cu maşina de un şofer nervos

Un polițist local din Craiova și-a văzut moartea cu ochii după ce un șofer, supărat că i se solicitaseră documentele pentru a fi sancționat, l-a târât cu mașina mai bine de zece metri. Întâmplarea a avut loc chiar în centrul Craiovei, peste stradă de Universitatea din Craiova, la intrare în centrul vechi, sub privirile altor doi agenți de poliție locală.
Iulian Tudor
20 iul. 2016, 11:35
SCENE INCREDIBILE. Un poliţist local, târât cu maşina de un şofer nervos

Agentul de poliție Ionel Broboană, în vârstă de 47 ani, povestește că nu se aștepta să treacă prin asemenea pățanie cu un conducător auto pe care îl avertizase să nu staționeze în zona respectivă, scrie lupamea.ro.

„Eram acolo trei agenți, colegii mei sancționau doi contravenienți, eu fiind al treilea în stradă. Am văzut un Audi, de culoare albă, cu numere de Brașov, care parcase în zona indicatorului, l-am rugat să se pună în mișcare și m-am îndreptat spre o altă mașină la volanul căruia se afla o domnișoară. Întorcându-mă către mașina acestuia, am observat că șoferul părăsise autoturismul. Am rămas în zona mașinii pentru a-l aștepta. S-a întors, a deschis portiera mașinii, eu m-am prezentat și i-am solicitat documentele. Acesta s-a urcat în autoturism, a lăsat portiera deschisă, eu ținând de ea să nu lovească alte autoturisme. A băgat cheia în contact și s-a aplecat spre torpedo. Eram foarte flexibil, nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. M-a luat prin surprindere. A plecat în trombă cu mine, eu fiind cu mâna pe portieră, nu am apucat să mai dau drumul, nu am realizat ceea ce se întâmplă. A plecat cu mine în târâș, îmi era frică să îmi dau drumul la mână să nu cad sub mașina lui sau să mă arunce pe sensul celălalt de mers, în fața mașinilor”, a povestit polițistul local.

Citeşte şi ACCIDENT în Gorj. Un poliţist, lovit de un alt şofer chiar în faţa secţiei

Incidentul a fost reclamat la Biroul Poliției Locale Craiova.

„Situația a fost reclamată Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cât și Biroului Poliției Rutiere Craiova, fiind demarate cercetările necesare. În urma demarării verificărilor, cu ajutorul polițiștilor de la Municipiul Craiova a fost identificat șoferul, i s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițistul se simte oarecum bine, are câteva lovituri la picioare, mâini și la față. Am înțeles că va primi în jur de 6-8 zile de îngrijiri medicale de la IML Craiova”, a declarat Octavian Mateescu, directorul Poliției Locale a Municipiului Craiova.

Conducătorul auto, Daniel Bancău, a fost condamnat în anul 2010, la un an și șase luni închisoare pentru ucidere din culpă, el accidentând un bărbat care a decedat la scurt timp după ce a ajuns în spital.

Citeşte şi Poliţist luat pe capotă de un şofer nervos

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
Playtech.ro
Orașul fantomă al României era motorul economiei țării, dar acum a ajuns o ruină. Doar câteva familii mai locuiesc acolo
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare nume. A lăsat o moștenire imensă. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri