Trump bănuieşte că Putin s-ar afla în spatele unor otrăviri şi asasinate

Preşedintele Donald Trump a declarat, într-un interviu difuzat duminică seara, că preşedintele Vladimir Putin ”probabil” este implicat în asasinări şi otrăviri, ”dar nu în ţara noastră”, relatează CNN, care prezintă cele mai importante declaraţii pe care locatarul Casei Albe le-a făcut în acest interviu.
Filip Stan
15 oct. 2018, 10:05
Trump bănuieşte că Putin s-ar afla în spatele unor otrăviri şi asasinate

Trump a făcut aceste declaraţii într-un amplu interviu acordat emisiunii CBS ”60 Minutes”, în care a vorbit, de asemenea, despre relaţiile sale cu Coreea de Nord, China, Rusia şi membrii Cabinetului din Aripa de Vest.

Întrebat de Lesley Stahl de la CBS despre acuzaţii potrivit cărora refuză să-l critice pe Putin, el le-a respins ”Cred că, personal, sunt foarte dur cu el. M-am întâlnit cu el”, a declarat Trump. Şeful Casei Albe s-a referit la un summit foarte criticat cu liderul rus, în care a refuzat, într-o conferinţă de presă, să susţină acuzaţii ale Guvernului american, potrivit cărora Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016.

”Ei s-au amestecat, dar cred că China s-a amestecat şi ea. Şi, cred eu, şi alte ţări”, a declarat şeful statului american. ”Şi cred, sincer, că China este o problemă mai mare”. Trump a mai spus că este la curent cu înălcarea drepturilor omului, dar că eforturile sale au condus la o scădere a ameninţărilor la adresa Statelor Unite. ”Sigur, ştiu toate lucrurile astea, adică nu sunt copil. Ştiu lucrurile astea”, a declarat el. ”Uite, las-o aşa. Chiar mă înţeleg bine cu el. Am o energie bună cu el. Am o chimie bună cu el. Uită-te la ameninţările oribile proferate. Gata cu ameninţările. Nu mai sunt ameninţări”.

În privinţa Chinei, Trump a declarat că „ar putea ” să impună alte taxe Chinei. Statele Unite au impus taxe în valoare de 250 de miliarde de dolari, iar Trump a ameninţat luna trecută cu taxe suplimentare în cazul în care China răspunde vizând fermieri sau alte industrii americane.

Întrebat dacă este pregătit să negocieze, el a răspuns că are ”o chimie minunantă cu preşedintele Xi (Jinping) al Chinei”. ”Nu ştiu dacă este necesar ca asta să continue. I-am spus lui Xi că nu se poate ca China să ia 500 de miliarde de dolari pe an din Statele Unite prin comerţ şi alte lucruri (…) şi i-am spus că nu putem face asta, nu vom mai face asta”. El a spus că nu încearcă să împingă China într-o depresiune economică.

Donald Trump a mai declarat că nu neagă modificările climatice. ”Dar ar putea foarte bine să se schimbe înapoi, la loc. Ştii, vorbim despre peste un milion de ani. Se spune că am avut uragane cu mult mai rele decât ceea ce tocmai am trăit în timpul uraganlui Michael”.

Întrebat insistent despre ce părere are despre faptul că oameni de ştiinţă avertizează că modificările climatice sunt mai dure ca niciodată, Trump a răspuns că ”trebuie să-mi arăţi politicienii, pentru că ei au o agendă politică foarte mare”.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Pensionarii primesc bani după Paşte. Se dau chiar şi 1.000 de lei, a anunţat Casa Naţională de Pensii
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Salatele pe care trebuie să le încerci în acest sezon. Trei rețete pline de culoare și savoare
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei cutremure azi-noapte, în România! În ce zonă s-au resimțit
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Apelul la care nu ar trebui să răspunzi niciodată.
MediaFlux
Un nou război este aproape! Atacul ar începe în următoarele 36 de ore
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri