1 DECEMBRIE: Staţiunile de la munte, aproape pline de turişti în minivacanţa de Ziua Naţională

Hotelierii din staţiunile de pe Valea Prahovei sau Poiana Braşov au pregătit oferte pentru minivacanţa de Ziua Naţională. Preţurile pornesc de la 250 de lei pentru un sejur, iar cele mai scumpe cazări sunt în Sibiu, unde a fost inaugurat Târgul de Crăciun care rivalizează cu cel din Viena
Alina Costache
29 nov. 2017, 08:59
1 DECEMBRIE: Staţiunile de la munte, aproape pline de turişti în minivacanţa de Ziua Naţională

După ce a fost inaugurat Târgul de Crăciun din Piaţa Mare, care rivalizează cu Târgul din Viena, Sibiul a devenit unul dintre cele mai căutate şi unul dintre cele mai mai scumpe oraşe din România din punct de vedere turistic. La o primă căutare, site-urile de profil ne arată că oraşul e ocupat 99 la sută.

Pentru perioada 30 noiembrie – 2 decembrie se mai găsesc doar câteva locuri la preţuri care trec de 2.000 de lei pentru o cameră dublă.

Şi Mărginimea Sibiului este ocupată aproape în întregime, dar cu puţin noroc mai pot fi găsite locuri de cazare. Aici, preţurile pornesc de la 1.250 de lei, pentru întreg sejurul de patru nopţi, pentru două persoane, şi ajung până aproape de 2.000 de lei în Sălişte.

Pentru cei care vor să închirieze o cabană în întregime, pentru o petrecere între prieteni, Sebeşul de Jos, din judeţul Sibiu este locul căutat: o cabană de lux pentru 20 de persoane se închiriază cu puţin peste 12.000 de lei pentru patru nopţi.

Braşov

Nouăzeci la sută din pensiunile şi hotelurile de la munte sunt ocupate în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în judeţul Braşov. Pachetele de până la patru nopţi au fost vântute în majoritate, iar turiştii sunt aşteptaţi cu petreceri tradiţionale şi mese îmbelşugate.

Marile resorturi din Poiana Braşov au vândut aproape toate pachetele cu oferte pentru minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie cu preţuri cuprinse între 169 de euro de persoană în cameră dublă, până la 199 de euro de persoană, într-un apartament de lux pentru patru persoane, la un hotel de patru stele din Poiana Braşov.

Citeşte şi Salariaţii se vor bucura de o nouă minivacanţă. Ce angajaţi nu vor avea liber şi care sunt compensaţiile

Preţurile includ petreceri de Sfântul Andrei cu DJ şi karaoke şi petreceri tradiţionale de Ziua Naţională, cu program folcloric, proţap şi preparate la grătar, în aer liber. În plus, turiştii se pot răsfăţa la SPA, piscină, saună, jacuzzi sau în sala de fitness a hotelurilor, unde accesul este inclus în preţul de cazare.

Mai mult, personalul hotelurilor se ocupă de buna dispoziţie a copiilor, organizând petreceri tematice cu personajele lor preferate, baloane colorate şi face-painting.

La o pensiune de două stele din Bran, preţul este cuprins între 70 de lei şi 100 de lei de persoană pentru o noapte de cazare cu mic dejun inclus. La fel şi la pensiunile din Moieciu şi Fundata.

„Gradul de ocupare este de 96% la pensiunile agroturistice din zona Bran-Moieciu-Fundata. Anul acesta nu au fost făcute pachete, pentru că majoritatea turiştilor preferă să vină cu mâncare de acasă, iar alţii mănâncă în pensiuni. Foarte mulţi dintre cei care au rezervat camere în zona noastră sunt turişti care îşi sărbătoresc onomastica la munte”, a declarat Maria Stoian, directorul ANTREC România, potrivit Mediafax.

La Cheile Gărdiştei, Fundata, preţurile pentru o cameră dublă într-o pensiune pleacă de la 250 de lei pe noapte, cu mic-dejun inclus. Gradul de ocupare este de 100% în această zonă.

La Predeal, la pensiunile şi hotelurile din apropierea pârtiilor nu mai sunt locuri libere.

Un complex turistic din zonă a atras zeci de turişti pentru că va organiza o petrecere care va dura două zile, în 30 şi 1 Decembrie, aici oaspeţii urmând să aibă parte de muzică tradiţională şi mese întinse cu bunătăţi locale.

Un pachet de 3-4 nopţi de cazare la un hotel de trei stele din Predeal costă 200 de euro de persoană pentru camera dublă, până la 280 de euro pentru o cameră de patru persoane.

Valea Prahovei

Pe Valea Prahovei, petrecerile de Sfântul Andrei şi de Ziua Naţională sunt la SPA, cu hamam, cu foc de tabără, cu ciolan cu varza sau fasole şi cu vin sau ţuică fiartă. Zona rămâne în topul preferinţelor turiştilor şi de 1 Decembrie, gradul de ocupare din unităţile de cazare fiind de peste 90 la sută.

Turiştii au plătit pentru minivacanţa în staţiunile de pe Valea Prahovei preţuri de la 290 de lei de persoană pentru două nopţi de cazare.

O vilă din Sinaia oferă turiştilor pachete speciale în perioada Sfântul Andrei – 1 Decembrie 2017. Sejurul cuprinde 3 nopţi cu mic dejun, pentru 1.520 lei, preţul fiind pentru două persoane. Pentru 4 nopţi cu mic dejun inclus turiştii plătesc 1.880 de lei, camera standard.

Turiştii sunt întâmpinaţi cu fructe o şi sticlă de vin, în cameră, iar în 2 Decembrie este programată cina barbeque, ce include foc de tabără.

Accesul la SPA, cu hamam, saună uscată sau jacuzzi exterior este gratuit.

La aceeaşi vilă, pentru camera VIP, turiştii plătesc 3.320 de lei, sejurul de 4 nopţi sau 2.600 de lei, sejurul de trei nopţi.

La un hotel de patru stele din Sinaia, sejurul de 3 nopţi de cazare, de 1 Decembrie, costă 1.540 de lei, pentru o cameră dublă, iar pachetul cu 4 nopţi de cazare costă 1.900 de lei. În aceşti bani, turiştii au micul dejun şi prânzul, acces gratuit la piscina, sauna, salina, ciubăr cu hidromasaj, wi-fi.

Pe lângă acestea, pachetul include muzica live în fiecare seară, petrecerea de 1 Decembrie, iar de Sfântul Andrei va fi organizat un foc de tabără.

La Buşteni, cu 550 lei de persoană un turist poate petrece 4 nopţi. Au incluse micul dejun, petrecere la restaurantul vilei, la gura şemineului. Contra cost, turiştii au acces la centrul de refacere, care include saună cu infraroşu, jacuzzi cu apă sărată de Praid, excursii pe trasee montane cu maşini de teren.

La un hotel de 2 stele din Buşteni, minicavanţa de 1 Decembrie costă 290 de lei de persoană pentru 2 nopţi de cazare. Turiştii au mic dejun şi cină festivă de 1 Decembrie.

La Azuga, la o pensiune de patru margarete, 4 zile de minivacanţă, costă 400 de lei de persoană. Tariful include cazare, mic dejun, cină, sâmbăta seara barbeque, ţuică fiartă şi vin fiert.

Potrivit Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezoltarea Turismului Prahova, pentru minivacanţa de 1 Decembrie gradul de ocupare al unităţilor pe Valea Prahovei este de peste 90%.

Gura Humorului – Bucovina

La Gura Humorului, pe 1 decembrie începe Winter Bucovbeat, unul dintre cele mai noi festivaluri de iarnă organizate de autorităţi şi agenţii economici din zonă, eveniment care se va întinde pe toată iarna, în total 12 weekend-uri, şi care îşi propune să atragă mii de turişti.

Părţile de la Gura Humorului sunt printre cele mai noi pârtii de schi şi snowboard din România, aşa că autorităţile vor să le promoveze chiar dacă sezonul nu a început.

Hotelierii se întrec şi ei în oferte care de care mai tentante, preţurile pornind pentru un sejur de trei zile de la 350 de lei, cazare la o pensiune aflată la 15 kilometri depărtare din Gura Humorului şi până la 820 de lei la un hotel de patru stele situat în centrul localităţii.

Pentru a suplini lipsa zăpezii de altădată, proprietarii de hoteluri şi pensiuni încearcă să-şi atragă turiştii cu ospitalitatea specifică zonei şi cu mâncăruri deosebite.

„Vă aşteptăm cu ambianţă caldă şi tradiţională, cu privelişti deosebite dar şi cu bucate despre care numai în file alese aţi citit: sărmăluţe aburinde, învelite cu felii de costiţa aromată, coapte în dovleac şi drese cu un strop de smântână; păstrăv afumat în cobză de cetină, tocinei rumeni, tochitură făcută din carne fragedă de purcel şi cârnaţi afumaţi la esenţă de lemn tare, papanaşi înecaţi în dulceaţă de afine şi stropiţi cu smântână – sunt numai câteva dintre bunătăţile ce vor transforma vacanţa dumnevoastră în Bucovina într-o adevărată experienţă culinară”, spune unul dintre hotelieri.

Hotelierii din Bistriţa-Năsăud au redus preţurile pentru minivacanţa de 1 decembrie însă gradul de ocupare abia depăşeşte 60 la sută.

Vremea urâtă îi ţine în casă pe bistriţeni, care nu se înghesuie ca în alţi ani să profite de minivacanţa de 1 decembrie şi să se relaxeze, la munte, în zona Tihuţa-Colibiţa.

Dacă în alţi ani cu mult înainte de 1 decembrie toate locurile de cazare erau rezervate, anul acesta lipsa zăpezii şi ploaia măruntă, i-au convins pe cei mai mulţi bistriţeni să rămână acasă pe perioada minivacanţei de 1 decembrie.

Majoritatea pensiunilor din zona Tihuţa-Colibiţa au grad de ocupare care abia trece de 60 la sută, motiv pentru care au redus preţurile însă şi-aşa turiştii se lasă aşteptaţi.

Pentru un sejur de trei nopţi la pensiunile din zona Tihuţa preţurile pornesc de la 250 de lei şi ajung până la 905 lei la o pensiune situată pe malul lacului Colibiţa.

Citeşte şi Minivacanţă de 4 zile pentru elevi: Au liber de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. Când vor intra în vacanţa de iarnă

 

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Fost concurent de la Puterea Dragostei, la un pas de tragedie! Fanii sunt șocați. Ce a pățit în Maldive
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Chefi la cuțite, 22 decembrie 2024. Trei concurenți au fost eliminați. Cum au reacționat jurații: ”Se năruie echipa”
Spynews
Horoscop luni, 23 decembrie 2024: Taurii vor avea zile încărcate
Evz.ro
Secretul celor mai gustoase sarmale din Bucovina. Ingredientul care le dă gustul aparte
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a profețit sfârșitul. România se scufundă: Va fi un Uragan!
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna discută cu Marcel Boloș despre bugetul 2025 și ordonanța trenuleț
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, la CURTEA de APEL! DECIZIE privind ANULAREA ALEGERILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!