10 ani de închisoare pentru o femeie care şi-a agresat fiicele violate de tată

O femeie din Râmnicu Vâlcea, condamnată definitiv la 10 ani de închisoare pentru rele tratamente aplicate fiicelor sale minore de 13 şi 17 ani, a fost încarcerată la Penitenciarul Colibaşi. În acelaşi caz, soţul său a fost condamnat definitiv la 25 de ani închisoare pentru că şi-a violat fetele.
Romania TV
03 oct. 2012, 18:37
10 ani de închisoare pentru o femeie care şi-a agresat fiicele violate de tată

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu, femeia, cercetată în libertate pentru rele tratamente aplicate fiicelor sale minore, a fost condamnată definitiv de Tribunalul Râmnicu Vâlcea la zece ani de închisoare, fiind identificată de către poliţişti în municipiul Râmnicu Vâlcea şi dusă apoi în Penitenciarul Colibaşi.

„Ioana Ş, în vârstă de 42 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de zece ani de închisoare. Magistraţii Tribunalului Vâlcea au reţinut faptul că aceasta, în perioada 2004 – 2010, a săvârşit infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. Condamnata a fost identificată şi dusă în Penitenciarul Colibaşi, în vederea executării pedepsei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, subinspector Alina Teodorescu.

Iniţial, poliţiştii vâlceni au fost sesizaţi, în 2011, de către conducerea unei şcoli generale din municipiul Râmnicu Vâlcea că două tinere au fost agresate sexual de către tatăl lor, Eugen Ş. În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că, în perioada 2004 – 2010, acesta a întreţinut în mod repetat acte sexuale cu cele două fiice ale sale, M.S, de 13 ani, şi E.S., de 17 ani.

Ulterior, procurorii Parchetului Tribunalului Vâlcea au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a lui Eugen Ş pentru viol, perversiune sexuală şi rele tratamente aplicate minorului, precum şi trimiterea în judecată în stare de libertate a Ioanei Ş, mama fetelor, pentru rele tratamente aplicate minorului.

„Probatoriul administrat în cauză a relevat faptul că inculpatul, în perioada 2004 – 2010, în mod repetat, a întreţinut acte sexuale orale cu cele două fiice, în vârstă de 17 şi 13 ani, aflate în grija sa. De asemenea, în aceeaşi perioadă a săvârşit acte de perversiune sexuală în mod repetat prin constrângerea acestora, fie prin oferirea de dulciuri şi bani, fie prin comportament violent, pentru a le determina să accepte actele de perversiune sexuală şi acte sexuale orale şi să păstreze tăcerea. În perioada 2004 – 2011, mama celor două minore a avut un comportament agresiv verbal şi fizic faţă de acestea, nu le-a asigurat creşterea şi educaţia corespunzătoare, iar prin acţiunile celor doi inculpaţi a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a celor două minore”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

Potrivit anchetatorilor, fetele erau constrânse sau ademenite de către tată la perversiuni sexuale, iar în încăperea unde locuia bărbatul era invitată adesea chiar şi amanta violatorului.

Ulterior, Tribunalul Vâlcea l-a condamnat pe Eugen Ş. la 17 ani închisoare, dar Curtea de Apel Piteşti i-a majorat pedeapsa la 25 de ani închisoare pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu copilele, fapte petrecută în perioada 2004 – 2010.

Cei doi părinţi au fost decăzuţi din drepturi, fiecare dintre ei fiind obligaţi prin lege să plătească 50.000 lei daune morale fiecăreia dintre cele două fete, pentru traumele produse, la ora actuală minorele fiind instituţionalizate într-un centru de ocrotire din Râmnicu Vâlcea.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Motivul pentru care nu trebuie să bei cafea sau ceai în avion. Te vei gândi de două ori înainte să mai faci asta
Capital.ro
Ordin UE, obligație în România. Decizie pentru cine stă la bloc. Se trece pe zero
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Uniformele, obligatorii în școli. Propunerea îi revoltă pe părinți: „Va ieși scandal”
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Școala, ca în comunism. Uniformele, gratuite dar obligatorii
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
wowbiz.ro
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a făcut fix în ziua tragediei
Cancan.ro
Florin Salam a întrecut orice limită! După ce şi-a pierdut nevasta şi copiii, s-a aflat şi ce i-a făcut lui Tzancă Uraganu
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu că pot risca sancțiuni drastice
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Proprietarii de case și mașini sunt obligați să o plătească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea față de milionarul cu 24 de ani mai bătrân decât ea, care i-a luat un Ferrari cadou!
stirilekanald.ro
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
substantial.ro
George Simion: „România trebuie să aibă o Armată profesionistă, altfel vom fi ocupați în 2 zile”
MediaFlux
LOVITURĂ pentru PENSIONARI! NU se dau BANI ÎN PLUS
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!