Bărbatul coborâse în fântână pe o scândură pusă pe găleată, informează România TV. A intrat o dată şi a ieşit. Însă a doua oară, în timp ce era ridicat de doi amici, lemnul pe care stătea s-a dezechilibrat.
„S-a scăpat şi s-a sprijinit de pietre. Ţine-te domnule tine-te, unul striga de sus să se ţină. Iar s-a scăpat, tine-te măi Ilie, s-a scăpat cu totul şi s-a dus în jos” a spus un martor. Un alt martor a încercat să îi sară în ajutor omului. „M-am băgat eu după el şi l-am îndreptat. Dar nu am reuşit să îl scot că au venit pompierii. Este prieten din copilărie” a spus un alt martor.
Pompierii l-au scos pe bărbat din fântână, dar loviturile puternice la cap i-au fost fatale. „A venit cu capul de pietre şi apoi a cazut cu capul în jos. Din primele verificări nu este vorba despre comiterea vreunei crime sau altă faptă” a spus şeful de post al comunei Pârteştii de Jos.
Bărbatul a lăsat în urmă o soţie şi 10 copii, dintre care 4 minori. Pentru că familia este săracă, primarul din Pârteştii de Jos spune că-i va ajuta cu înmormântarea. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili condiţiile exacte în care s-a petrecut accidentul.