10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie, TITANIC

La trei zile de la plecare, în data de 14 aprilie 1912, la ora 23:40, Titanic s-a ciocnit cu un aisberg şi pe 15 aprilie, la ora 02:30, nava s-a scufundat în Oceanul Atlantic, scrie descopera.ro. În urma naufragiului au murit 1.514 dintre cei 2.228 pasageri de la bord, acesta fiind unul din cele mai mari dezastre maritime pe timp de pace din istoria lumii, iar poveştile nespuse ale Titanicului mai ies la suprafaţă şi astăzi, la 103 ani de la scufundare şi la 18 ani de la lansarea celebrului film Titanic, regizat de James Cameron.

Citeşte şi Titanic II va fi lansat la apă în 2018

Am putea crede că Titanicul s-a luptat cu valurile oceanului, că ceaţa şi ploaia au obturat vizibilitatea echipajului, care nu a văzut aisbergul la timp. În realitate, vremea era perfectă şi straniu de liniştită. Potrivit meteorologului Edward Lawrence, chiar vremea prea bună a marcat blestemul vaporului. Acesta spune că şi cea mai mică briză ar fi împins planctonul fosforescent din jurul aisbergului şi iscoadele ar fi văzut pericolul.

Vremea era perfectă. Diferenţa dintre 37 de secunde şi un minut

Alte articole

Lumea cinematografiei este în doliu! A murit un celebru actor care a jucat în filmul Titanic

Meniu de la clasa întâi de pe Titanic, vândut cu aproape 100.000 de euro la licitaţie. Cu ce delicatese s-au delectat pasagerii gigantului mărilor înainte de tragedie

Însuşi ofiţerul secund al Titanicului, Charles Lightoller, a menţionat că absenţa planctonului a fost unul din motivele care au dus la producerea tragediei. Ancheta din 1912 a relevat faptul că echipajul a avut la dispoziţie doar 37 de secunde pentru a schimba cursul Titanicului, astfel încât să nu lovească aisbergul, dar a fost prea târziu. O anchetă recentă arată însă că aceştia au avut la dispoziţie mai mult de un minut pentru a face o manevră. În orice ipostază, Titanicul era condamnat la pierzanie, scrie listverse.com.

„Incendiul” de la bordul Titanicului

Cu puţin timp înainte de plecarea în voiajul fatal, un incendiu a izbucnit în depozitele de cărbune ale Titanicului. Potrivit unei investigaţii britanice, flăcările încă mai ardeau, în momentul în care pachebotul a plecat spre New York. Ironia sorţii face ca flăcările să fie stinse chiar de aisbergul care a lovit vaporul, ducând la inundarea camerelor cu cărbuni. Câţiva membri supravieţuitori ai echipajului au spus că focul fusese stins cu o zi înainte ca Titanicul să se ciocnească fatal cu aisbergul.

Oricum am privi situaţia, în „măruntaiele„ navei a existat tot drumul un incendiu, care nu a pus vieţile pasagerilor în pericol, deoarece buncărele de oţel erau proiectate pentru a rezista la temperaturi extrem de ridicate, rezultate din arderea cărbunilor. Indirect, riscul scufundării a crescut după ce proprietarul Titanicului, JP Morgan, a obligat echipajul să navigheze la viteză maximă, pentru a ajunge mai repede la New York cu pasagerii, „înainte de producerea unei eventuale explozii”. Morgan ar fi trebuit să fie unul dintre pasagerii Titanicului, dar s-a răzgândit în ultima clipă.

Previziunea sumbră a lui William T. Stead

În anul 1886, celebrul jurnalist William T. Stead a scris o poveste fictivă despre un vapor poştal care s-a scufundat în Oceanul Atlantic, în urma unei coliziuni, iar cei mai mulţi pasageri s-au înecat, din lipsa bărcilor de salvare. Stead a dorit ca povestea să atragă atenţia asupra legislaţiei nautice lacunare, care nu solicita navelor să aibă suficient de multe bărci de salvare, astfel încât să poată fi salvaţi toţi oamenii de la bord, în cazul unui accident. Stead a scris un material asemănător în 1892, referindu-se la un vapor al companiei White Star Line, Majestic. Într-un capitol de atmosferă, nava traversează Atlanticul, încărcată cu turişti: „S-a auzit un sunet, ca şi cum vaporul s-ar fi lovit de gheaţă şi s-ar fi cutremurat tot.

Pasagerii s-au adăpostit unde au putut pe punte. Era o vreme rece. La fiecare 30 de secunde, se auzea fluierul de ceaţă. Din cauza zgomotului infernal, oamenii nu mai puteau vorbi unii cu alţii. Apoi unul dintre ei a strigat: „Aisberg la tribord!”. 20 de ani mai târziu, Stead şi-a pierdut viaţa pe Titanic. Vaporul uriaş avea doar 20 de bărci de salvare, suficiente pentru jumătate dintre pasageri.

Căpitanul picase examenul de navigaţie

Edward John Smith, căpitanul Titanicului, a fost „victima” a numeroase mituri, în ultimii 103 ani. Mulţi cred că bătrânul a salvat un copil din ghearele morţii, înainte să se înece el însuşi în Atlantic, după scufundarea Titanicului. Imaginea lui eroică nu este însă pe deplin adevărată.

Căpitanul Smith a ignorat cu bună ştiinţă avertizările cu privire la aisberg şi nu a păstrat o viteză rezonabilă pentru vapor. De asemenea, a permis ca bărcile de salvare să plece mai mult goale decât pline cu pasageri salvaţi – prima barcă a plecat cu 27 de pasageri salvaţi de pe Titanic, deşi avea 65 de locuri. Smith nu a emis un ordin clar de abandon al pachebotului şi mulţi oameni nu au ştiut în ce situaţie gravă se află. În 2012, istoricii au descoperit că Smith a picat examenul de navigaţie şi a reuşit să le promoveze în 1888. Înainte de scufundarea Titanicului, Smith îşi câştigase titulatura de „căpitanul milionarilor”, datorită încrederii pe care o inspira celor din jur.

Singurul pasager japonez de pe Titanic

Singurul pasager japonez de pe Titanic a fost Masabumi Hosono, care studia în Europa sistemele feroviare şi urma să ajungă acasă, la bordul pachebotului. Când nava a început să se scufunde, a decis să înfrunte moartea cu demnitate. Ţinând cont de regula „femeile şi copiii sunt salvaţi primii”, pe care echipajul o aplica „cu pistolul la tâmpla pasagerilor”, lui Hosono i-ar fi fost greu să supravieţuiască, dar a reuşit, până la urmă, să răzbească. Ocazia lui a venit când un membru al echipajului a anunţat că într-o barcă mai erau două locuri libere şi Hosono a sărit cu disperare.

Citeşte şi O scrisoare a unei supravieţuitoare de pe Titanic va fi vândută la licitaţie în SUA

În Japonia, Hosono a fost privit drept un laş şi mulţi l-au criticat. De asemenea, Hosono a fost concediat de la jobul său guvernamental şi articolele ulterioare despre „asiaticul din barca de salvare numărul 13” nu l-au ajutat deloc… În 1997, Hosono a fost exonerat, după ce s-a descoperit o scrisoare, pe care acest i-o trimisese soţiei sale, în care specifica exact că s-a aflat în barca 10, nu 13, deci nu avea cum să fie „asiaticul” ironizat de presă.

Adevăratul colier de pe Titanic

În filmul lui James Cameron din 1997, Titanic, este pomenit un colier pe nume „Inima Oceanului”. La bordul vaporului blestemat s-a aflat o doamnă pe nume Kate Florence Philips, care a primit un colier valoros din safir de la iubitul ei însurat, Henry Morley.

Acesta era un antreprenor bogat în vârstă de 40 de ani, care avea mai multe magazine de dulciuri în Worcester, Anglia, iar Kate, în vârstă de 19 ani, era contabila sa. Morley dorea să îşi părăsească soţia şi fiica pentru a trăi cu Kate. Cuplul dorea să ajungă în California, unde să înceapă o viaţă nouă.