10 octombrie, ziua mondială a sănătăţii mintale

La 10 octombrie, se marchează Ziua mondială a sănătății mintale. A fost stabilită, în 1992, de către Federația Mondială pentru Sănătate Mintală (World Federation for Mental Health - WFMH), pentru a crește gradul de conștientizare și educare, la nivel mondial, în privința sănătății mintale.
Iulian Tudor
10 oct. 2016, 08:00
10 octombrie, ziua mondială a sănătăţii mintale

Campania din 2016 are ca temă ”Demnitate în sănătatea mintală — Primul ajutor în sănătatea mintală pentru toți”, potrivit site-ului wfmh.com, și pornește de la faptul că mii de oameni cu probleme de sănătate mintală, din întreaga lume, sunt lipsiți de drepturile omului, fiind discriminate, stigmatizate, marginalizate, supuse abuzurilor emoționale și fizice de către comunitatea în care trăiesc.

În Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se afirmă că „toate ființele umane se nasc egale în demnitate și în drepturi”. Preambulul Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Handicap prevede că „discriminarea împotriva oricărei persoane pe bază de handicap constituie o încălcare a demnității și a valorii persoanei umane”, menționează site-ul Organizației Mondiale a Sănătății.

Acțiunile organizate cu acest prilej urmăresc conștientizarea, sensibilizarea și informarea populației pentru a putea ajuta aceste persoane. WFMH încurajează factorii de decizie ai țărilor și organizațiilor din întreaga lume în vederea abordării problemelor de sănătate mintală cu care se confruntă persoanele din cadrul comunităților, pentru a satisface nevoile acestora, oferind serviciile medicale și acces la tratamente.

O multitudine de factori de natură socială, demografică, psihologică sau biologică contribuie la menținerea sănătății mintale a unei persoane. Tulburările mintale apar în toate culturile și în toate etapele vieții. De asemenea, pe lângă ceilalți factorii genetici și psihici, integritatea sănătății mintale se asociază cu schimbările sociale rapide, cu nivelul stresului de la locul de muncă, discriminarea de gen, excluderea socială, stilul de viață nesănătos, riscurile violenței de toate tipurile, cu alte probleme de sănătate, cu accesul la îngrijire și tratament și cu încălcările drepturilor omului.

Din cauză că sistemele sanitare din întreaga lume se confruntă cu mari probleme în acordarea de îngrijiri în domeniul sănătății mintale, iar resursele disponibile sunt insuficiente, o majoritate largă a persoanelor cu tulburări mintale din multe țări ale lumii nu primesc niciun fel de ajutor.

La nivel mondial, milioane de oameni suferă astăzi de afecțiuni mintale sau neurologice sau de probleme psihosociale provocate de abuzul de alcool și de droguri. Bolile mintale și neurologice, afectând sănătatea în general, pot bloca capacitatea omului de a se realiza și de a fi de folos comunității. Organizația Mondială a Sănătății estimează că, până în anul 2020, tulburările mintale, în special depresiile, vor fi principalele cauze ale morbidității în rândul europenilor.

În țara noastră, Liga Română pentru Sănătate Mintală își propune să acționeze consecvent pentru a cunoaște evoluția fenomenelor comunitare, sociale, economice și culturale, precum și influența acestor fenomene asupra indivizilor și grupurilor, să elaboreze soluții și strategii adecvate adaptării persoanelor și grupurilor aflate în dificultate relațională, să fie organizator și consultant competent în programe de sănătate mintală, să se constituie ca grup de presiune în raport cu factorii de decizie politică și administrativă implicați în domeniul sănătății mintale, se arată pe site-ul organizației, lrsm.ro.

DailyBusiness
Atenționare urgentă pentru români. Suedia reintroduce controale stricte la frontiere, suspendând parțial Schengen!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, imagini incendiare cu cea mai frumoasă româncă! Cum poate să arate actrița la 37 de ani!
Fanatik.ro
Legea pe care o așteptau românii din diaspora a primit aviz favorabil: “Este un gest de normalitate, este vorba de respect”
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare si puternic actor. A fost un titan. A lăsat în urmă o moștenire greu de egalat
Playtech.ro
Sondaj pentru turul al doilea: Nicușor Dan și George Simion. Cine e pe primul loc
DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Adevarul
România nu mai e scindată între postcomuniști - anticomuniști. Politolog: „E un punct de cotitură, trăim anii 1990 din nou”
wowbiz.ro
De ce s-a spânzurat de fapt judecătoarea Georgeta Ciungan! Breaking news
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Un actor din România a dat lovitura. Ce ofertă a primit de la PRO TV
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
kanald.ro
VIDEO Momentul în care un bărbat este aruncat prin parbrizul autocisternei sale, în Botoșani. În ce stare se află victima
Cancan.ro
L-au umilit pe Alex Bodi! I-au 'răpit' și dedicațiile! 'Musculosul' a apărut în restaurantul unde petreceau Dan Alexa și Nuredin Beinur & 'frații' lui, dar a avut un șoc!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă obligatorie pentru gunoi. Amendă de 170.000. Românii au interzis
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
stirilekanald.ro
Un copil de 3 ani și o femeie, morți după ce au căzut din căruță. Cei doi au fost loviți în plin de un camion
Se schimbă legea pensiilor. Vești proaste pentru pensionari. Anunțul făcut de președintele Bolojan
MediaFlux
Sondaj AtlasIntel. Răsturnare de situație în cursa pentru Cotroceni. Cine va fi noul președinte
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât a costat-o renovarea pe o femeie care a cumpărat 6 case la 1 euro, în Italia