11 turişti ucraineni, răniţi în accidentul de pe DN 23, au rămas internaţi în spital

Un număr de 11 dintre turiştii ucraineni răniţi în accidentul petrecut, luni dimineaţă, pe DN 23, în afara localităţii vrâncene Măicăneşti, au rămas internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani, trei dintre aceştia fiind în stare mai gravă.
Romania TV
04 iun. 2012, 19:51
11 turişti ucraineni, răniţi în accidentul de pe DN 23, au rămas internaţi în spital

Medicii vrânceni au decis să-i ţină sub observaţie cel puţin 24 de ore pentru a nu apărea complicaţii, urmând ca în cursul zilei de marţi să fie transportaţi la spitale din Ucraina, cu trei ambulanţe.

„Cele 11 persoane internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Focşani vor fi transferate, marţi dimineaţă, la unităţile medicale din Ucraina. Transportul acestora va fi realizat cu trei ambulanţe, iar victimele vor fi supravegheate de către un medic şi doi asistenţi, a precizat medicul Vitalie Beţişor, directorul medical al SAJ Vrancea.

Restul turiştilor, respectiv 16 persoane au plecat către casă, luni după-amiază, în jurul orei 15.00, până la ieşirea din ţară fiind însoţiţi de către consului general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, care a ajuns, luni, în jurul prânzului, în judeţul Vrancea, şi care, împreună cu autorităţile judeţene, a stat de vorbă cu fiecare victimă în parte.

Luni dimineaţă, o femeie de 56 de ani, cetăţean ucrianean, a murit, iar alte 16 persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Focşani, după ce un autocar plin cu turişti ucraineni care se întorceau din Bulgaria şi se întorceau la Kiev a fost implicat într-un accident rutier, luni dimineaţă.

Accidentul a avut loc pe drumul naţional Focşani – Brăila, între localităţile vrâncene Măicăneşti şi Năneşti, pe fondul oboselii şoferului.

„Șoferul, de naţionalitate bulgară, a adormit la volan, iar autocarul a ieşit de pe carosabil. Un cetăţean a decedat, iar alţii sunt răniţi şi au fost transportaţi la spital. În autocar erau 28 de persoane”, a declarat subprefectul Cristi Misăilă.

Autorităţile îi vor transporta pe cei 15 ucraineni care au scăpat nevătămaţi din accident la Focşani, până când un alt autocar va veni să îi ducă acasă.

Un număr de 16 persoane, victime ale accidentului, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Focşani, „Sfântul Pantelimon”, între care trei sunt în stare gravă.

Potrivit reprezentanţilor UPU, 16 persoane au fost înregistrate, luni dimineaţă, în urma accidentului produs între localităţile Măicăneşti şi Năneşti, trei fiind în stare gravă.

Între victime se află şi un copil, dar şi şi o femeie cu o mână amputată, toate victimele fiind preluate de către medici, care le oferă îngrijirile medicale de care au nevoie.

Potrivit primelor concluzii ale poliţiştilor rutieri, accidentul s-a produs după ce şoferul autocarului în care se aflau 25 de turişti ucraineni ar fi adormit la volan.

Conform datelor furnizate de echipele de intervenţie de la faţa locului, răniţii au suferit policontuzii şi politraumatisme. În autocar se aflau şi şase copii, patru dintre aceştia fiind şi ei răniţi, însă uşor.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Andreea Bălan a atras toate privirile în Australia! Ședință foto incendiară făcută de blondină
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Cum au fost îmbătați și jefuiți turiști britanici, germani și americani de angajați din cluburi din Centrul Vechi al Capitalei
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
Cutremur în tenisul mondial. Djokovici a fost otrăvit
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Mesajul cutremurător lăsat de tânărul din Tulcea, care și-a pus capăt zilelor la vârsta de doar 18 ani! Ce l-a determinat să recurgă la gestul extrem
Cancan.ro
Doliu în lumea fotbalului românesc! A murit Marius Ciugarin
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie oficială pentru Călin Georgescu. Anunțul a venit direct de la Jandarmerie
StirileBZI
Românii care primesc garantat până la 4.000 de euro pe lună! Care e cel mai căutat domeniu
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
substantial.ro
Proteste masive la Viena împotriva unui eventual guvern de extremă dreapta
MediaFlux
Se trimit NOI DECIZII de RECALCULARE a PENSIILOR. Anunț de Casa de Pensii: Un MILION de pensionari le PRIMESC în IANUARIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Topul orașelor unde viața este cea mai scumpă