12 candidaţi s-au înscris în cursă pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

12 candidaţi s-au înscris în cursă pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa, acolo unde Radu Mazăre a fost edil timp de 15 ani.
Iulian Tudor
27 apr. 2016, 18:56
12 candidaţi s-au înscris în cursă pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

Potrivit reprezentanţilor Biroului Electoral Municipal Constanţa, marţi, în ultima zi în care partidele politice, alianţele electorale, organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale şi independenţii îşi mai puteau depune candidaturile pentru alegerile locale, în lupta pentru Primăria Constanţa au intrat 12 candidaţi, trei dintre ei fiind independenţi, potrivit Mediafax.

Din partea PSD va candida viceprimarul Constanţei, Decebal Făgădău, cel care de anul trecut exercită atribuţiile de primar al oraşului, după demisia lui Radu Mazăre. În vârstă de 42 de ani, este de profesie economist, conduce organizaţia municipală a PSD Constanţa din 2013 şi este de anul trecut şi preşedinte executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa. Decebal Făgădău este viceprimar al municipiului Constanţa din anul 2009, iar înainte de a ocupa această funcţie a fost director al Complexului Muzeal şi de Ştiinţe ale Naturii Constanţa.

Lui Decebal Făgădău, Partidul Naţional Liberal îi opune un candidat care nu a mai fost implicat până în prezent în politică, fostul rector al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, contraamiral de flotilă în rezervă, Vergil Chiţac. El a fost desemnat drept candidatul liberal la Primăria Constanţa încă din data de 3 februarie după ce s-a înscris în PNL Constanţa şi a fost numit şi la conducerea organizaţiei municipale a PNL Constanţa. Vergil Chiţac va împlini 54 de ani în luna septembrie.

Fostul prefect al judeţului Constanţa, preşedintele PMP Constanţa, Claudiu Palaz, în vârstă de 46 de ani, este candidatul partidului lui Traian Băsescu pentru funcţia de primar al Constanţei. De profesie jurist, în perioada 1996 – 2000 Claudiu Palaz a fost consilier juridic în Primăria Municipiului Constanţa. Între 2001 şi 2006 a fost secretar general în cadrul Prefecturii Constanţa, iar apoi, până în 2009, a fost subprefect. Din 2009 a fost numit prefect al Constanţei, fiind înlocuit din funcţie în aprilie 2012 pentru a putea candida la alegerile locale, când a fost învins de Radu Mazăre.

Formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE, aruncă în luptă un alt politician care a mai candidat pentru Primăria Constanţa, în 2012, şi a pierdut, senatorul Gigi Chiru. El a demisionat luna aceasta din PNL şi s-a înscris în ALDE, preluând conducerea Organizaţiei Municipale Constanţa a formaţiunii, tocmai pentru a putea intra în cursa pentru Primăria Constanţa. Gigi Chiru este jurist, are 50 de ani şi este la primul mandat de parlamentar, ajungând senator din partea PDL prin redistribuire, în colegiul uninominal 4 Constanţa. Chiru a fost copreşedinte al PDL Constanţa, iar după fuziunea cu PNL, în 2014, el a devenit vicepreşedinte al noului PNL. Senatorul Gigi Chiru a fost condamnat, în primă instanţă, la şase luni de închisoare cu suspendare, pentru mită electorală.

Avocatul Dumitru Bădrăgan, în vârstă de 42 de ani, va candida pentru Primăria Constanţa din partea Partidului România Unită (PRU). În prezent preşedinte al organizaţiei judeţene a PRU, Bădrăgan a fost lider al Partidului Ecologist din România, candidând, în 2012, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

Din partea PRM Constanţa va candida Nicolae Grosu, un economist în vârstă de 69 de ani, primar al oraşului Mangalia, timp de opt ani, înainte de 1989. Un alt economist, Sunay Omer, în vârstă de 47 de ani, va candida din partea Partidul Naţional Democrat. El este vicepreşedinte naţional al PND şi preşedinte al filialei locale a formaţiunii.

Cel mai tânăr dintre candidaţii pentru Primăria Constanţa este Claudiu Octavian Ceti, în vârstă de 30 de ani. De profesie jurist, el reprezintă Partidul Puterii Umaniste Social – Liberal.

Plasticianul Gheorghe Caruţiu, în vârstă de 59 de ani, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa, membru al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Profesionişti şi doctor în ştiinţe umaniste, a ales să candideze din partea PNŢCD pentru a funcţia de edil şef al Constanţei.

La start s-au aliniat şi trei candidaţi independenţi care îşi doresc să conducă oraşul Constanţa pentru următorii patru ani: Andrei George Popescu, Andrei Nicolae Tatu şi Ion Budi. Andrei George Popescu, preşedinte al Asociaţiei Constanţa Ia Atitudine, are 32 de ani, iar în urmă cu patru ani a candidat pentru un mandat de deputat din partea PP-DD. Andrei Nicolae Tatu are 32 de ani şi este economist, iar Ion Budi, 47 de ani, este de profesie navigator. Conform calendarului alegerilor locale, candidaturile vor rămâne definitive la data de 4 mai.

CITEŞTE ŞI: 20 de candidaţi şi-au depus candidatura pentru Primăria Generală a Capitalei

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
Playtech.ro
Succesiune gratuită în România. În ce cazuri nu plătești nimic și cine poate beneficia
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Ce a provocat blackout-ul. Concluziile oficiale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Breaking News. Când iese din închisoare Elena Udrea? Avocatul ei a spus data
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
E risc de black-out și în România! Avertisment de ultimă oră pentru români.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster