Canicula a făcut 12 victime printre lucrătoarele dintr-o secţie a unei fabrici de confecţii din Râmnicu Sărat. Femeile au leşinat în timp ce se aflau la locul de muncă, din cauza căldurii excesive din secţia în care lucrau, căldură dublată de canicula de afară.
Ele au fost transportate la Spitalul din Râmnicu Sărat, iar dacă starea vreuneia se va dovedi gravă se ia în calcul trimiterea la Spitalul Judeţean Buzău. Iniţial, la spital au ajuns 9 femei în stare de leşin, iar după nici două ore, încă trei femei din aceeaşi secţie.
Personalul spitalului le-a asigurat tratamentul obişnuit în cazuri de lipotimie şi le-a pus pe perfuzii, după care femeile au putut pleca acasă, în afară de una, care rămăsese în continuare în spital pentru îngrijiri medicale.
Membrii ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) s-au deplasat la firma respectivă şi au constatat că este dotată cu ventilatoare, însă ele nu au mai făcut faţă, din cauza caniculei. Cecilia Manolescu, de la ITM Buzău, a declarat pentru România TV: „În astfel de cazuri, de temperaturi extreme, angajatorul are obligaţia să le asigure lucrărilor apă reced din două în două ore şi confortul termic necesar, însă această din urmă cerinţă se pare că nu a fost respectată. Dacă se vor constata abateri de la norme, vom suspenda activitatea firmei până când aceasta se va dota cu ventilatoare performante„.