Reprezentanții WhatsApp vor împărtăși periodic cele mai noi actualizări, instrumente și setări. De exemplu, următorul rezumat include funcții care au fost lansate recent pentru a face conversațiile și apelurile mai plăcute și pentru a îmbunătăți experiența cu canalele de informații.
Citește și: Tu treci acest test rutier? Le dă bătăi de cap multor șoferi
WhatsApp dă asigurări că rămâne un spațiu sigur pentru conversațiile private, criptate, cu familia și prietenii. Printre cele mai noi funcții introduse se numără:
1. Indicator „Online” în grupuri
Acum poți vedea în timp real câți membri ai unui grup sunt activi, chiar sub numele grupului. Este o modalitate practică de a ști când este momentul potrivit pentru a începe o discuție.
2. Notificări evidențiate în grupuri
Cu noua opțiune „Notifică pentru”, utilizatorii pot alege să primească notificări doar pentru mesajele importante – cum ar fi mențiunile cu @, răspunsurile directe sau mesajele trimise de contacte salvate.
3. Evenimente în conversații individuale
Funcționalitatea de creare a evenimentelor a fost extinsă. Acum, acestea pot fi create nu doar în grupuri, ci și în conversații 1:1. În plus, utilizatorii pot confirma participarea ca „Poate”, pot invita o persoană suplimentară, pot seta o dată și oră de încheiere pentru evenimente mai lungi și pot fixa evenimentul în partea de sus a chat-ului.
4. Reacții rapide prin atingere
Dacă vrei doar să-ți arăți acordul cu un mesaj, poți vizualiza reacțiile altora și să o alegi pe cea dorită, totul printr-o simplă atingere.
5. Scanare de documente pe iPhone
Utilizatorii iPhone pot acum scana documente direct din WhatsApp, prin funcția „Scanează document” disponibilă în meniul de atașamente.
6. WhatsApp ca aplicație implicită pe iPhone
Odată cu actualizarea iOS, WhatsApp poate fi setată ca aplicație principală pentru mesaje și apeluri. Tot ce trebuie să faci este să accesezi: Setări > Aplicații implicite > WhatsApp.
WhatsApp a optimizat și experiența apelurilor prin funcții noi și îmbunătățiri tehnice:
7. Zoom în timpul apelurilor video
Utilizatorii iPhone pot mări imaginea în timpul unui apel video, printr-un simplu gest de „pinch to zoom”.
8. Adăugare rapidă în apeluri
Dacă ești într-un apel 1:1, poți adăuga rapid o altă persoană direct din chat, folosind butonul de apel și opțiunea „Adaugă în apel”.
9. Apeluri video mai stabile și de calitate mai bună
Tehnologia din spatele apelurilor video a fost îmbunătățită pentru a oferi o conexiune mai stabilă și o calitate superioară. Sistemul optimizat de rutare a conexiunii reduce întreruperile și blocările video, iar detectarea rapidă a lățimii de bandă permite trecerea automată la calitate HD.
WhatsApp oferă acum funcții noi și pentru zona dedicată Statusurilor și Canalelor:
10. Note video în Canale
Administratorii pot înregistra și trimite rapid clipuri video de până la 60 de secunde către urmăritori, exact ca în conversațiile obișnuite.
11. Transcriere pentru mesaje vocale în Canale
Dacă nu poți asculta un mesaj audio, acum îl poți citi sub formă de text, o funcție extrem de utilă în mișcare.
12. Coduri QR pentru Canale
Fiecare canal poate genera acum un cod QR unic, care poate fi distribuit ușor pentru a atrage mai mulți urmăritori.
Reprezentanții WhatsApp încheie cu promisiunea că noi funcții sunt pe drum: „Rămâneți aproape pentru și mai multe noutăți și actualizări în curând!”, au transmis aceștia.