13 persoane reţinute, după ce o femeie a reclamat că a fost violată, sechestrată și bătută ore în șir

13 persoane cu vârste cuprinse între 33 și 56 de ani au fost reţinute pentru 24 de ore într-un dosar penal deschis ca urmare a plângerii depuse de o femeie. Poliţiştii şi procurorii fac verificări după ce femeia a reclamat că a fost sechestrată, violată şi bătută ore în şir.
Alina Andrei
07 apr. 2022, 12:09
13 persoane reţinute, după ce o femeie a reclamat că a fost violată, sechestrată și bătută ore în șir

Peste 300 de polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Inspectoratelor Județene de Poliție Constanța și Hunedoara, cu sprijinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Combatere a Crimei organizate au pus în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară în București și județele Hunedoara, Dolj, Timiș și Constanța, precum și mai multe mandate de aducere.

Cercetările au fost declanșate în urma unei sesizări privind săvârșirea infracțiunii de viol, lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, în care o femeie reclama că a fost agresată sexual și lovită pe parcursul mai multor ore, a transmis Poliţia Capitalei.

Citeşte şi: Transformare şocantă a lui Cristi din Banat! Cu ce se ocupă şi cum arată acum interpretul piesei „Ca o apă cristalină” FOTO

13 persoane reţinute, după ce o femeie a reclamat că a fost violată, sechestrată și bătută ore în șir

În urma verificărilor, anchetatorii au descoperit că suspectul în cauză ar fi implicat și în alte fapte de natură penală, din domeniul infracționalității economico-financiare.

„În baza probelor existente la dosarul cauzei au fost puse în aplicare 19 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor mii de articole considerate de lux : peste 5000 de articole de îmbrăcăminte (geci, treninguri, hanorace, tricouri, etc) , peste 700 de perechi de încălțăminte , 356 de parfumuri , 671 perechi ochelari de soare , aproximativ 80 de portofele, genți și curele și mai multe ceasuri, toate susceptibil a fi contrafăcute și purtând însemnele unor mărci protejate.
De asemenea, au fost identificate și ridicate peste 35.000 de accesorii pentru îmbrăcăminte (nasturi, fermoare, capse, etichete, catarame) susceptibil a fi contrafăcute, toate purtând însemnele unor mărci protejate, precum și peste 1.500 de metri bandă pentru geci , inscripționată cu numele unei cunoscute mărci.

Au fost identificate și indisponibilizate sume în euro și lei – peste 100.000 euro și aproximativ 35.000 lei”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

Citeşte şi: Decizie radicală luată de Jador. Vestea care i-a lăsat pe fani fără reacţie: „Renunţ!”

În cadrul aceluiași dosar, anchetatorii au descoperit şi că „pe parcursul campaniei de vaccinare, un medic din București ar fi introdus în aplicația electronica date ce nu corespund adevărului, respective că ar fi imunizat mai multe persoane, cu un anumit tip de ser, fapt nereal. În urma percheziției domiciliare efectuate a fost identificată și ridicată în vederea continuării cercetărilor suma de 660.000 lei și 13.000 euro”.

Cercetările sunt continuate de către Serviciile Investigații Criminale și respectiv de Investigare a Criminalității Economice Sector 5 , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, lipsire de libertate, loviri sau alte violențe, contrafacerea unei mărci, punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, fals informatic, fals intelectual, uz de fals și înşelăciune.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre