14 persoane din grupul acuzat de furturi din conducte ale OMV Petrom au fost reţinute

Un număr de 14 persoane din gruparea specializată în furturi de produse petroliere din conductele OMV Petrom au fost reţinute, joi seară, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş sub acuzaţiile de furt calificat şi dare de mită.
Romania TV
19 apr. 2012, 19:38
14 persoane din grupul acuzat de furturi din conducte ale OMV Petrom au fost reţinute

Potrivit reprezentanţilor IPJ Argeş, 58 de percheziţii au avut loc, joi, în judeţele Argeş şi Vâlcea, fiind vizate 151 de persoane suspectate că furau produse petroliere din conducte ale OMP Petrom, între acestea fiind 5 poliţişti subofiţeri, la Secţia de Poliţie Rurală Bascov, aceştia nefiind printre cei reţinuţi joi seară, transmite Mediafax.

La domiciliile suspecţilor din localitatea argeşeană Merişani au fost găsite instalaţii artizanale cu care aceştia sustrăgeau din conducta magistrală şi cantităţi însemnate combustibil, care au fost confiscate.

La ora transmiterii acestei ştiri, audierile suspecţilor de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş continuă, iar cei 14 reţinuţi au fost conduşi sub escortă în arestul IPJ Argeş, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentaţi magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, membrii grupării vizate de percheziţiile care au loc, joi dimineaţă, în judeţele Argeş şi Vâlcea, au sustras, timp de opt luni, cantităţi importante de produse petroliere din conductele magistrale ale OMV Petrom din localităţile Merişani şi Drăganu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Argeş, agent Mădălina Bălănescu, în acest dosar au loc 58 de percheziţii la 151 de persoane învinuite pentru furt calificat, luare şi dare de mită, favorizarea infractorului şi tăinuire, fiind vorba despre un grup infracţional care era supravegheat de Poliţie şi DGA.

„Între suspecţi sunt şi cinci agenţi de poliţie de la IPJ Argeş, acuzaţi de fapte de corupţie. În urma anchetei s-a stabilit că în perioada august 2011- aprilie 2012 membrii grupului au sustras din conductele magistrale ale OMV Petrom din Merişani şi Drăganu importante cantităţi de produse petroliere pe care le-au valorificat în judeţele Argeş, Vâlcea şi Damboviţa. Prejudiciul este de un milion de lei”, afirma purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş.

La descinderi au participat şase procurori, însoţiţi de 300 de poliţişti şi 100 de jandarmi, operaţiunea fiind realizată cu ajutorul structurilor DGA şi DGIPI, care au monitorizat reţeaua timp de un an.

Potrivit anchetatorilor, cei cinci poliţişti vizaţi în acest caz sunt suspectaţi că tăinuiau furturile, primind în schimb sume de bani.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Schimbare la inspecția tehnică periodică (ITP). Devine obligatoriu pentru cei care au mașini mai vechi de 10 ani
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre