Controlul la cele 15 bănci a fost făcut în perioada 28 august – 6 octombrie şi a vizat respectarea prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate.
Cele 15 bănci sunt Raiffeisen Bank, Piraeus BANK, BCR, Bancpost, UNICREDIT, Credit Europe, CEC BANK, OTP BANK, BRD, GARANTI BANK, ALPHA BANK, ING, LIBRA INTERNET BANK, Banca Transilvania şi Leumi Bank, potrivit News.ro.
În cazul Alpha Bank au fost constatate nereguli la mai multe tipuri de credite, printre care nemenţionarea în orice formă de publicitate printr-un exemplu reprezentativ a ratei dobânzii, duratei creditului, dobânzii anuale efective (DAE), valorii totale plătibile de către consumator şi valoarea ratelor lunare, precum şi faptul că nu era furnizată consumatorului informaţia privind faptul că-a posibilele fluctuaţii ale ratei de schimb valutar ar putea afecta suma ce trebuie plătită.
La Credit Europe, au fost vizate, printre altele, pliantele ”Tot ce vrei la un card distanţă” şi „Trăieşte cum îţi place” şi ”Cu Ferrari Card ai 2 rate pe orice circuit de shopping”, reproşurile vizând în principal absenţa oricărei menţiuni referitoare la rata dobânzii. În cazul altor produse şi servicii oferite de bancă s-a constatat că deformează comportamentul economic al consumatorului mediu.
În cazul Unicredit, au fost vizate mai multe pliante publicitare referitoare la credite imobiliare, care nu cuprindeau informaţii referitoare la contractele de credit sau consemnau ca avantaj comision 0% la rambursarea anticipaată, deşi acesta este legiferat deja.
La Bancpost controlul ANPC a relevat că în unele cazuri un tip de serviciu este valabil pentru o perioadă limitată, ulterior fiind însă extins, dar şi că în cazul dobânzii la un credit nu se specifică dacă aceasta este fixă sau variabilă.
La Bank Leumi, s-a constat că aplicarea unui comision lunar de administrare la valoarea totsală acreditului reprezintă o încălcare a prevederilor legale, fiind decisă restituirea sumelor încasate fără bază legală.
La Banca Transilvania, echipa de control a constatat abateri la contractele pentru carduri de credit, precum diferenţe dintre tarifele înscrise în pliantele publicitare şi cele din contracte sau înscrierea cu caractere foarte mici şi într-un loc puţin vizibil a unor infiormaţii importate pentru consumator.
În cazul BCR, publicitatea pentru un credit pentru achiziţionarea unei locuinţe nu avertiza cu privire la variaţia indicelui de referinţă, la fluctuaţia veniturilor proprii. De asemenea, au fost constatate deficienţe în conţinutul mai multor contracte de credit.
La publicitatea unor credite imobiliare de la BRD, inspectorii ANPC au constatat că erau menţionate avantaje care de fapt nu existau.
Neregulile găsite la Garanti Bank sunt cele din campanii şi pliante publicitare, care anunţau facilităţi pentru creditele de nevoi personale cu ipotecă şi fără ipotecă, deşi în realitate se referă doar la cele fără ipotecă cu dobăndă fixă standard. De asemenea, au existat şi omisiuni considerate înşelătoare de inspectorii ANPC.
În cazul CEC Bank, comisionul de retragere numerar în reţeaua proprie prezentat ca avantaj al unui card de credit s-a dovedit a fi valabil pentru orice retragere de numerar. Nereguli au fost găste şi la un serviciu de transfer bani din străinătate.
OTP Bank este acuzată că nu şi-a ilustrat informaţii standard din pliante printr-un exemplu reprezentativ sau că o anumită dobândă pentru un anumit serviciu este practicată în continuare deşi pliantele anunţau că este valabilă doar pe durata verii.
La Raiffeisen, unele pliante nu menţionează tipul dobânzii practicate, o altă campanie prezintă un anumit nivel al dobânzii ca fiind „exclusiv pentru Cluj”, deşi şi pentru alte localităţi erau exact aceleaşi condiţii.
La ING Bank, la condiţiile referitoare la acordarea unui credit este menţionată ca avntaj absenţa unor comisioane, deşi prin lege acestea erau excluse de existenţa altora, deja incluse în pachetul prezentat de bancă.
Libra Internet Bank este acuzată că în trei pliante de prezentare a unui card de credit nu a inclus un exemplu reprezentativ care să conţină informaţii privind costurile incluse în valoarea totală a creditului sau suma totală plătibilă.
Pentur Piraeus Bank, este semnalată tot absenţa unui exemplu reprezentativ care să conţină rata dobânzii aferente creditului şi informaţii privind costul total.