”Toți cei 17 polițiști de frontieră de la Arad care au fost audiați de DNA Timișoara, până miercuri seară, au ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Timiș”, au declarat, pentru AGERPRES, surse din Poliție.
Miercuri dimineață, procurorii DNA Timișoara au descins la patru puncte de lucru ale Poliției de Frontieră Arad — la Nădlac I, Nădlac II, Turnu și Vărșand—, de unde au adunat documente într-un dosar penal în care se verifică suspiciuni de infracțiuni de luare de mită. Mai mulți polițiști de frontieră arădeni au fost aduși sub escortă la DNA Timișoara pentru audieri.