19 morţi din cauza furtunii şi a căldurii în SUA

Cel puţin 19 persoane şi-au pierdut viaţa din cauza valului puternic de căldură ce afectează SUA de mai multe zile şi a furtunii puternice produse vineri seara, în timp ce aproximativ două milioane de persoane nu au curent electric, informează AFP.
Romania TV
03 iul. 2012, 19:19
19 morţi din cauza furtunii şi a căldurii în SUA

‘Valul de căldură continuă să afecteze o bună parte din estul şi centrul SUA, cu temperaturi prevăzute în această după-amiază (marţi) până la opt grade peste pragul normal pentru acest sezon’, potrivit Serviciului naţional de Meteorologie, citat de Agerpres.

‘Combinat cu un nivel crescut de umiditate, aceasta situaţie va ajunge la indici periculoşi de căldură, până la 40-43 de grade la Minneapolis, Chicago, Kansas City şi St. Louis’, a precizat agenţia.

De altfel, o furtună violentă produsă vineri seara a cauzat întreruperi de curent, afectând patru milioane de persoane la sfârşitul săptămânii trecute, menţionează CNN.

În regiunea Washington, unde 116.000 de persoane nu au avut curent electric marţi, preşedintele companiei locale de electricitate a apreciat că va trebui o săptămână pentru restabilirea integrală a serviciilor. În ajunul sărbătorii naţionale americane, pe 4 iulie, numeroase festivităţi, în special focuri de artificii, au fost anulate din cauza temperaturilor foarte crescute ce au provocat incendii în unele locuri.

DailyBusiness
Cât costă un kilogram de roșii românești la tarabe. Prețuri cu 50% mai mari decât anul trecut
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Mărturia româncei care a scos-o din minți pe mama lui Elon Musk: ”S-a atacat rău. Dacă aș face-o din nou? Oooh, da!” Exclusiv
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Procurorii Parchetului General au anunțat acum
Playtech.ro
Acceptarea tacită a moștenirii. Când se face şi de ce
DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Adevarul
Donald Trump, agent de publicitate pentru Elon Musk. Dovada este pe notița atașată la discursul său de la Casa Albă
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Spynews
Natalia Mateuț, imagine de colecție cu tatăl ei. Dorin Mateuț, prezent la ceremonia lui Gheorghe Hagi de decorare cu Ordinul Național „Steaua României”
Evz.ro
Luna Sângerie și influența asupra zodiilor: Magia unei nopți cosmice
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor de peste 18 ani. Cetățenii trebuie să achite până la 3 aprilie minim 1.000 de lei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Planul secret al SUA pentru Ucraina. Ce se ascunde în spatele negocierilor
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Diversiunea strategică a suveraniștilor: Atenție, vine Anton! Anton? Care Anton?