În 2013, conform raportului acestei organizaţii neguvernamentale cu sediul la New York, 52 de jurnalişti au fost ucişi în exerciţiul funcţiunii, faţă de 73 anul trecut.
Măcinată de un război civil violent, soldat cu 126.000 de victime din martie 2011 până în prezent, Siria este cea mai periculoasă ţară pentru jurnalişti, pentru al doilea an consecutiv.
Potrivit CPJ, 21 de jurnalişti au fost ucişi în cursul anului care se încheie. Şase jurnalişti au fost ucişi în Egipt, cinci în Pakistan, patru în Somalia, trei în Brazilia, trei în Irak şi alţi doi în Mali şi Rusia. Turcia, Bangladesh, Columbia, Filipine, India şi Libia au înregistrat fiecare câte un jurnalist ucis în acest an.
Pentru al doilea an la rând, Turcia este ţara cu cei mai mulţi jurnalişti încarceraţi, ea fiind urmată îndeaproape de Iran şi China. În aceste trei ţări se află mai mult de jumătate din cei 211 de reporteri încarceraţi pe mapamond în 2013. „Plasarea jurnaliştilor în detenţie este semnul distinctiv al unei societăţi intolerante şi represive”, consideră directorul CPJ, Joel Simon.