2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată. EXCLUSIV Roxana Bojariu: „Valurile de căldură vin tot mai devreme”

Canicula nu doar va continua în perioada următoare, ci chiar se va înrăutăți: la sfârșitul acestei săptămâni și la începutul săptămânii următoare sunt așteptate temperaturi maxime în jurul a 40°C în sudul, sud-estul și sud-vestul țării și posibil chiar peste acest prag.
Alina Costache
09 iul. 2024, 21:39
2024 ar putea fi cel mai fierbinte an înregistrat vreodată. EXCLUSIV Roxana Bojariu:

Luna trecută a fost cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată, a anunţat luni serviciul UE de monitorizare a schimbărilor climatice. Continuă astfel o serie de temperaturi excepţionale care, potrivit unor oameni de ştiinţă, fac ca anul 2024 să fie pe cale de a deveni cel mai fierbinte an înregistrat vreodată.

Specialistii trag un nou semnal de alarmă cu privire la ”cupola de foc” ce pune stăpânire pe România, cu zile caniculare și nopți tropicale. Temperaturile vor fi peste cele normale pentru această perioadă și chiar vom înregistra valori record, de peste 40 de grade la umbră, pentru mai multe zile consecutiv, potrivit directorului ANM, Elena Mateescu.
Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al Uniunii Europene a precizat, într-un buletin lunar, că fiecare lună începând cu iunie 2023 – 13 luni la rând – a fost cea mai călduroasă de la începutul înregistrărilor, comparativ cu luna corespunzătoare din anii anteriori.

Cele mai recente date sugerează că 2024 ar putea depăşi 2023 ca fiind cel mai fierbinte an de la începutul înregistrărilor, după ce schimbările climatice provocate de om şi fenomenul meteorologic natural El Nino au dus temperaturile la maxime record în anul de până acum, au menţionat unii oameni de ştiinţă.

Val de căldură persistent, domul de căldură va lovi România. Elena Mateescu: „Nu excludem să emitem COD ROŞU de caniculă”

„Acum estimez că există aproximativ 95% şanse ca 2024 să depăşească 2023 şi să fie cel mai călduros an de când au început înregistrările temperaturii suprafeţei globale, la mijlocul anilor 1800”, a declarat Zeke Hausfather, cercetător ştiinţific la Berkeley Earth, potrivit Reuters.

Este un val de caldura care are toate elementele care sa duca la o persistenta a sa mai ales in sudul tarii si sunt probabilitati destul de mari de a avea temperaturi mari care sa se apropie de 40 de grade si peste, mai ales in weekend si la inceputul saptamanii viitoare. Temperaturile au inceput sa creasca si o sa creasca mai mult chiar pe zilele aceastea de azi maine tot cresc si ating maximul in weekend. Diferentele sunt ca valurile de caldura au inceput foarte devreme inclusiv in zona tarii noastre. In special in Estul Europei si persistenta lor este de luat in seama.

Au mai fost perioade lungi cu temperaturi peste pragul de canicula, peste 35 grade Celsius de exemplu in 2012, dar am inceput foarte devreme anul asta si ne mai asteapta cateva luni. De obicei, septembrie incepe sa aiba caracteristici de luna de vara. Si anul trecut am avut temperaturi de 35 de grade in a doua parte a lunii octombrie„, a declarat Roxana Bojariu, în exclusivitate la România TV.

„Nu putem opri El Nino”

Schimbarea climei a declanşat deja consecinţe dezastruoase în întreaga lume în 2024. Luna trecută, peste 1.000 de persoane au murit din cauza caniculei în timpul pelerinajului de la Mecca. Decese cauzate de caniculă au fost înregistrate şi în New Dehli, care a îndurat un val de căldură de o durată fără precedent, dar şi în rândul turiştilor greci.

Friederike Otto, climatolog la Institutul Grantham al Imperial College din Londra, a declarat că există „şanse mari” ca 2024 să fie cel mai călduros an înregistrat vreodată.

Prognoza meteo 10 iulie: Cel mai lung val de caniculă din ultimii 17 ani aduce temperaturi resimtite de până la 50 de grade. Avertismentul directorului ANM, Elena Mateescu

„El Nino este un fenomen natural care va apărea şi dispărea mereu. Nu putem opri El Nino, dar putem opri arderea petrolului, gazului şi cărbunelui”, a spus ea.

Fenomenul natural El Nino, care încălzeşte apele de suprafaţă din estul Oceanului Pacific, tinde să crească temperatura medie globală.

Acest efect s-a diminuat în ultimele luni, iar lumea se află în prezent în condiţii neutre, înainte de apariţia unor condiţii mai reci de tip La Nina, care sunt aşteptate să se formeze la sfârşitul acestui an.

Emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din arderea combustibililor fosili sunt principala cauză a schimbărilor climatice.

În ciuda promisiunilor de a reduce încălzirea globală, ţările nu au reuşit până acum să reducă aceste emisii în mod colectiv, ceea ce a dus la creşterea constantă a temperaturilor timp de decenii.

În cele 12 luni care s-au încheiat în iunie, temperatura medie la nivel mondial a fost cea mai ridicată înregistrată pentru o astfel de perioadă, cu 1,64 grade Celsius peste media perioadei preindustriale 1850-1900, a declarat C3S.

 

Iunie 2024, record de căldură la nivel global
Anomaliile de temperatură în luna iunie 2024, la nivel global, potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus al UE.Clima Pământului bate record după record: luna iunie 2024 a fost cea mai caldă lună iunie înregistrată până acum la nivel global, potrivit buletinului climatic lansat luni de serviciul pentru schimbări climatice Copernicus, al Uniunii Europene.

Ultimele 13 luni au fost, la nivel global, cele mai calde de când se fac înregistrări meteorologice, iar anul 2024 ar putea deveni cel mai cald de până acum.

Luna iunie 2024 a fost la nivel global mai caldă decât orice lună iunie de când se fac înregistrări meteorologice, cu o temperatură medie a aerului de 16,66°C, adică cu 0,67°C peste media anilor 1991-2020 și cu 0,14°C peste recordul anterior stabilit în iunie 2023.

Aceasta este a 13-a lună la rând care doboară recordul lunar, la nivel global. Temperatura medie lunară din ultimele 12 luni (iulie 2023-iunie 2024) este cea mai mare de când se fac înregistrări, cu 0,76°C peste media anilor 1991-2020 și cu 1,64% peste media preindustrială a anilor 1850-1900.

Temperatura medie europeană pentru luna iunie 2024 a fost cu 1,57°C peste media lunii iunie pentru perioada 1991-2020, făcând din această lună a doua cea mai caldă lună iunie înregistrată pentru Europa, după iunie 2019. Temperaturile europene au fost mai ridicate decât media în regiunile sud-estice, inclusiv în România, și în Turcia, dar aproape sau sub medie în Europa de Vest, Islanda și nord-vestul Rusiei.

Și în România, temperatura lunii iunie 2024 a fost peste media lunii iunie, în special în sudul țării, unde temperaturile înregistrate au fost cu 3-6°C mai mari decât media, potrivit Copernicus. Precipitațiile au fost în mare parte din țară cu mult sub medie.

Iunie 2024 în afara Europei
În afara Europei, temperaturile au fost mai ridicate decât media în estul Canadei, vestul Statelor Unite și Mexic, Brazilia, nordul Siberiei, Orientul Mijlociu, nordul Africii și vestul Antarcticii. Temperaturile au fost sub medie în estul Pacificului ecuatorial, indicând o La Niña în curs de dezvoltare, dar temperaturile aerului deasupra oceanului au rămas la un nivel neobișnuit de ridicat în multe regiuni.

Temperatura mărilor la nivel record
Temperatura medie a suprafeței mării pentru luna iunie 2024 peste 60°S-60°N a fost de 20,85°C, cea mai ridicată valoare înregistrată pentru această lună. Aceasta este a cincisprezecea lună consecutivă în care temperatura suprafeței mării a fost cea mai caldă din înregistrarea datelor pentru luna respectivă a anului.

Schimbări climatice și El Nino
Schimbările climatice cauzate de oameni împreună cu fenomenul natural meteorologic El Nino au dus împreună la creșterea temperaturilor din ultimul an, potrivit experților. Fenomenul natural El Nino, care încălzește apele de suprafață din estul Oceanului Pacific, tinde să crească temperatura medie globală. Acest efect s-a diminuat în ultimele luni, iar lumea se află în prezent în condiții neutre, înainte de apariția unor condiții mai reci de tip La Nina, așteptate să se formeze la sfârșitul acestui an.

„Aceste ultime cifre furnizate de serviciul pentru schimbări climatice Copernicus evidențiază, din păcate, faptul că vom depăși temporar nivelul de 1,5 °C cu o frecvență din ce în ce mai mare, lunar. Cu toate acestea, este important să subliniem faptul că depășirile temporare nu înseamnă că obiectivul de 1,5 °C este pierdut definitiv, deoarece acesta se referă la încălzirea pe termen lung pe parcursul a cel puțin două decenii”, a declarat secretarul general al Organizației Mondiale a Meteorologiei, Celeste Saulo.

În cadrul Acordului de la Paris, țările au convenit să mențină temperatura medie globală a suprafeței pe termen lung cu mult sub 2 °C peste nivelurile preindustriale și să continue eforturile de limitare a acesteia la 1,5 °C până la sfârșitul acestui secol. Comunitatea științifică a avertizat în mod repetat că o încălzire mai mare de 1,5°C riscă să declanșeze efecte mult mai grave ale schimbărilor climatice și fenomene meteorologice extreme, iar fiecare fracțiune de grad de încălzire contează.

Chiar și la nivelurile actuale ale încălzirii globale, există deja efecte climatice devastatoare. Printre acestea se numără valuri de căldură mai extreme, precipitații extreme și secete; reducerea stratului de gheață, a gheții marine și a ghețarilor; accelerarea creșterii nivelului mării și încălzirea oceanelor. Toate acestea afectează deja și vor afecta în viitor populația Pământului.

Cauza este încălzirea globală, iar acest val de căldură poate determina inclusiv veri secetoase, climatologul Roxana Bojariu

„Cu cât vom emite mai multe gaze cu efect de seră la nivel global, și în România temperaturile de vară vor fi mai mari. Din păcate, pe lângă valurile de căldură, evident că incendiile de vegetație vor fi favorizate și secetele”, a spus climatologul Roxana Bojariu la Europa FM.

Valurile mari de căldură pot fi întrerupte de episoade intense de precipitații, cu cantități mari de apă ce vor cădea în perioade scurte de timp, mai spune climatologul Roxana Bojariu.

DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Spynews
Gogoșele minciunele ca la bunica acasă! Rețeta care îți va aduce aminte de copilărie! Se fac rapid și sunt delicioase
Bzi.ro
Maurice Munteanu dă de pământ cu Melania Trump: „Părul prea coafat ca la concursurile de Miss din Europa de Est!“
Fanatik.ro
Ce acte îți trebuie pentru a merge în Marea Britanie în 2025. Nu mai poți intra pe teritoriul Angliei fără asta
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Verdictul venit chiar acum: Va fi măcel!
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Cum reacționează sistemul imunitar în cazul alergiilor de la veninul de albine. Descoperirile făcute de oamenii de știință
Adevarul
Profesorul Cătălin Avramescu, candidat la alegerile prezidențiale: „România ar trebui să dețină arme nucleare pentru a intimida Rusia”
wowbiz.ro
Vește șoc în lumea politică! Victor Ponta și Daciana Sârbu au divorțat după 19 ani de căsnicie
Spynews
Justin și Hailey Bieber s-au despărțit?! Ce indiciu anunță o posibilă separare la Hollywood | FOTO
Spynews
Cine e tânăra în vârstă de 34 de ani găsită moartă în casă, în Târgu Jiu. Trupul Andei a fost mâncat de câinii pe care îi avea / FOTO
Evz.ro
Doliu în lumea literară. A murit un nume de referință în România
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Ce conțin pachetele cu alimente, în 2025. O nouă categorie de români poate beneficia de acest ajutor de la stat
Cancan.ro
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict crunt pentru Călin Georgescu: Este o variantă de neacceptat!
StirileBZI
Salariu de 500 de lei pe zi și trei mese, plus loc de cazare! Ce companie oferă aceste beneficii angajaților
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
Anda, găsită moartă în casă! Câinii începuseră să-i devoreze trupul neînsuflețit
substantial.ro
Ofițeri ucraineni arestați pentru apărarea nereușită din Harkov
MediaFlux
SE ANULEAZĂ ALEGERILE PREZIDENȚIALE? MAI a transmis DECIZIA FINALĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Posibil spionaj de înalt nivel: Serviciile de informații maghiare, investigate la Strasbourg!