24 aprilie este ultima zi în care mai este permisă transhumanţa oilor pe terenuri agricole

Luni, 24 aprilie, este ultima zi în care mai este permisă păşunarea animalelor domestice pe terenurile agricole, reiese din Legea vânătorii. Normativul afectează în primul rând turmele de oi care urmează să urce la munte şi reglementează inclusiv numărul de câini care pot însoţi o turmă.
Alina Costache
24 apr. 2017, 03:31
24 aprilie este ultima zi în care mai este permisă transhumanţa oilor pe terenuri agricole

La sfârşitul anului trecut, Guvernul Cioloş a prelungit, prin ordonanţă de urgenţă, suspendarea prevederilor unui articol din Legea vănătorii, pentru a permite păşunatul animalelor domestice în terenul agricol, dar numai în perioada 6 decembrie 2016 – 24 aprilie 2017. Este vorba despre suspendarea „până la 25 aprilie 2017″ a Art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

Interdicţia menţionată poate duce la diminuarea efectivelor de animale, din cauza bolilor pe care le generează lipsa de mişcare şi de acces la surse de apă naturale, şi la degenerarea genetică a populaţiilor de ovine.

Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 22 decembrie 2015, a fost aprobată de fostul Guvern cu mai multe modificări. Una dintre acestea prevede „permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor cu un număr de maximum 300 de animale de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 6 în zona de munte, de 4 în zona de deal şi de 3 în zona de câmpie. Pentru fiecare până la 100 de animale în plus numărul de câini se poate suplimenta cu câte un exemplar, indiferent de zona altitudinală, dar nu mai mult de 10 câini în zona de munte, 7 câini în zona de deal şi 5 câini în zona de câmpie; turmele şi cirezile de animale mai pot fi însoţite de maximum 2 câini întorcători care au un semn distinctiv sub formă de crotaliu în ureche; paza stânelor se poate asigura cu un număr nelimitat de câini care vor fi ţinuţi în ţarc”.

Faţă de prevederile Legii vânătorii, crescătorii de oi au protestat de mai multe ori, inclusiv la Bucureşti, la Parlament, cerând relaxarea regimului în care se realizează tradiţionala transhumanţă.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Lidia Zenny, numerolog şi expert în pedagogie numerologică, anunță cum va fi 2025 în funcţie de data naşterii. Explicații astrologice pentru fiecare om în parte
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI