28 de persoane, între care şi fratele unui primar din Argeş, audiate după percheziţii

Un număr de 28 de suspecţi, între care şi fratele primarului din comuna argeşeană Berevoieşti, sunt audiaţi, miercuri, în urma percheziţiilor din judeţul Argeş, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că au tăiat ilegal arbori şi au comercializat lemne, prejudiciul fiind de un milion lei.
Romania TV
12 iun. 2013, 16:39
28 de persoane, între care şi fratele unui primar din Argeş, audiate după percheziţii

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, a declarat că 28 de persoane au fost duse la audieri, fiind acuzate de evaziune fiscală în formă continuată şi tăiere ilegală de arbori, potrivit Mediafax.

„Au fost 24 de percheziţii în judeţul Argeş, fiind vizate zece societăţi comerciale, iar 28 de persoane care au fost duse la audieri. Acuzaţiile sunt de evaziune fiscală în formă continuată şi tăiere ilegală de arbori, infracţiuni pentru care riscă opt ani, respectiv 16 ani de închisoare. Practic ei au tăiat şi comercializat ilegal arbori şi nu au evidenţiat în acte aceste operaţiuni. În prezent toţi cei 28 de învinuiţi au fost şi sunt audiaţi de către poliţişti”, a spus Dănuţ Dinu.

Potrivit anchetatorilor, printre cei 28 de suspecţi se află şi fratele primarului din comuna argeşeană Berevoieşti.

Primarul din Berevoieşti, Bogdan Proca, a declarat că nu are nicio legătură cu percheziţiile făcute miercuri dimineaţă în judeţul Argeş, precizând că printre societăţile verificate s-a numărat şi firma fratelui său.

„Nu am nicio legătură cu această acţiune care s-a desfăşurat pe Valea Brătiei, la mai mulţi agenţi economici, printre care şi firma fratelui meu. Eu nu am nicio legătură cu această firmă, nu cunosc motivele pentru care s-au făcut percheziţii”, a spus Proca.

El a mai afirmat că a asistat la percheziţionarea casei părinteşti, întrucât niciun membru al familiei nu se afla acasă.

„Am fost contactat telefonic de mama mea care mi-a spus să merg acasă pentru că se fac nişte percheziţii. Am asistat, repet, ca membru al familiei, întrucât nicio altă persoană din familie nu era în apropiere ca să asiste. Tatăl meu este internat în spital. Şi doresc să nu fie implicată instituţia pe care o conduc în tămbălăul ăsta cu percheziţiile, pentru că nu are nicio legătură primăria cu percheziţiile care se fac. Din câte cunosc eu în această zonă nu s-au făcut tăieri ilegale şi nu am cunoştinţă despre aşa ceva”, a declarat primarul comunei Berevoieşti, Bogdan Proca (UNPR).

Zeci de percheziţii au avut loc, miercuri dimineaţă, în judeţul Argeş, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate că au tăiat ilegal arbori şi au comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate tranzacţiile, prejudiciul fiind estimat la un milion de lei.

Conform poliţiştilor, în perioada 2012 – 2013 persoanele vizate în acest dosar au tăiat ilegal arbori şi au transportat, prelucrat şi comercializat importante cantităţi de material lemnos fără a înregistra în contabilitate toate aceste tranzacţii, prejudiciul creat bugetului de stat prin neplata impozitului pe profit şi a TVA fiind estimat de anchetatori la aproximativ 1.000.000 de lei.

La descinderile de miercuri dimineaţă au participat 140 de poliţişti şi 120 de jandarmi.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Gestul banal din trafic pedepsit de poliție. Șoferii plătesc 1.000 de lei amendă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a pus limită la autoturismele diesel. Decizia luată de UE pentru șoferii cu mașini pe motorină
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
FCSB câștigă derby-ul cu Dinamo și revine pe primul loc în Superligă
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!