Numărul victimelor este printre cele mai mari înregistrate în capitala siriană în ultimele luni, în urma tirurilor zilnice de obuze şi rachete ale rebelilor, ca represalii la atacurile regimului de la Damasc asupra fiefului lor din Ghouta de Est. Armata siriană, sprijinită de unele miliţii şi de Rusia, a început pe 18 februarie o ofensivă terestră susţinută de artilerie şi aviaţie asupra enclavei rebele.
Marţi, Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a afirmat că bombardamentele forţelor guvernamentale au ucis 29 de civili în oraşul Douma din Ghouta. De la începutul ofensivei, bilanţul acestor atacuri se ridică la peste 1450 de morţi, arată organizaţia neguvernamentală cu sediul la Londra. Tot potrivit OSDO, în aceeaşi perioadă tirurile rebelilor s-ai soldat cu moartea a peste 50 în Damasc.