4 octombrie, data posibilă la care Putin va declara oficial război Ucrainei. Senatul Rusiei va aproba atunci anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk

Consiliul Federaţiei (Senatul rus) planifică să discute în 4 octombrie despre anexarea a patru teritorii ucrainene controlate de armata rusă, unde Moscova a organizat referendumuri privind integrarea lor în Rusia, potrivit unei declaraţii făcute marţi de preşedinta Senatului, Valentina Matvienko.
Daniel Spătaru
27 sept. 2022, 19:07
4 octombrie, data posibilă la care Putin va declara oficial război Ucrainei. Senatul Rusiei va aproba atunci anexarea regiunilor Herson, Zaporojie, Doneţk şi Lugansk

Anterior, o sursă parlamentară rusă anonimă indicase că oficializarea anexării celor patru teritorii ucrainene va avea loc cel mai mai probabil în 30 septembrie, dată la care este planificat şi discursul preşedintelui Vladimir Putin către camerele reunite ale parlamentului rus. „Consider că mâine, poimâne, adică în următoarele zile, rezultatele referendumurilor din Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, vor fi gata. Suntem pregătiţi, deocamdată nu văd necesitatea de a organiza o reuniune extraordinară. Reuniunea planificată este pe 4 octombrie”, a declarat ea presei.

Matvienko a declarat că, la data respectivă, „dacă totul se confirmă şi totul merge bine, vom fi gata să discutăm” despre această chestiune. „Vom respecta voinţa oamenilor din republicile populare Doneţk şi Lugansk şi din regiunile Zaporojie şi Herson. Dacă voinţa lor este de a face parte din Rusia, o vom sprijini„, a adăugat şefa Senatului rus.

Consiliul Dumei de Stat (camera inferioară), compus din liderii grupurilor parlamentare şi care stabileşte ordinea de zi a Dumei, se va reuni miercuri după sesiunea plenară, a declarat marţi vicepreşedintele camerei inferioare Aleksandr Jukov.

Citeşte şi Rezultate halucinante la referendumurile din Zaporojie, Doneţk, Herson şi Lugansk. Peste 97% din voturi sunt pentru unirea cu Rusia, anunţă organizatorii

După încheierea referendumurilor din 23-27 septembrie în teritoriile ucrainene controlate de Rusia în estul şi sudul ţării, rezultatele preliminare ale autorităţilor proruse relevă un sprijin majoritar pentru anexare, aşa cum era de aşteptat.

Cu 16% şi 14% din buletinele de vot numărate în autoproclamatele republici populare Doneţk şi Lugansk, 98,05% şi, respectiv, 97,79% dintre alegători au votat în favoarea încorporării acestor teritorii în Rusia, relatează agenţia de presă Interfax.

În regiunea Herson, cu 12% din voturi numărate, 97,47% au aprobat aderarea la Federaţia Rusă, în timp ce în regiunea vecină Zaporojie, cu 20% din buletine numărate, 98% au aprobat aderarea la Rusia.

Citeşte şi Kremlinul denunţă un posibil sabotaj la gazoductul Nord Stream. „Este o chestiune legată de securitatea energetică a întregii Europe”

Ucraina şi practic întreaga comunitate internaţională neagă orice legitimitate a acestor consultări, desfăşurate în teritoriile controlate de armata rusă.

ONU, Uniunea Europeană, SUA, precum şi multe alte ţări au calificate drept ilegale aceste referendumuri, declarând că nu le vor recunoaşte rezultatele.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
Se interzic plățile? Anunț pentru toți românii cu carduri Visa și Mastercard: Pentru orice eventualitate...
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă permisul de conducere auto. Ordin direct de la UE. Cine sunt șoferii care trebuie să-l înlocuiască
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți