40 de agresori au fost identificaţi şi duşi la secţii de poliţie VIDEO

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Marius Militaru, a declarat, duminică noapte, că 40 de agresori au fost identificaţi şi duşi la secţiile de poliţie.
Romania TV
15 ian. 2012, 19:43
40 de agresori au fost identificaţi şi duşi la secţii de poliţie VIDEO

Agresorii au atacat forţele de ordine cu pietre şi mobilier stradat şi au incendiat mai multe obiecte, în zona magazinelor Cocor şi Unirea, potrivit Mediafax.

Potrivit unor surse oficiale, alte câteva zeci de persoane au fost duse, după miezul nopţii, în dubele jadarmilor.

Manifestanţii au plecat din zona Pieţei Universităţii spre Piaţa Unirii, unde au fost incendiate mai multor obiecte, printre care şi mobilier stradal.

Conflictul a izbucnit după ce manifestanţii au dat foc la un panou publicitar. Totodată, şi o gheretă de la BRD Unirii a fost incendiată de manifestanţi.

Spaţii comerciale din zona Unirii au fost vandalizate, cel mai afectat fiind un magazin de telefonie mobilă, de unde s-au furat aparate şi alte accesorii. Totodată, magazinul alimentar din spatele complexului comercial Unirea a fost vandalizat. Geamuri de la case de schimb valutar au fost sparte în furia unor grupuri de protestatari. Tot în zona Unirii, un chioşc de ziare a fost incendiat, pompierii stingând focul.

Actele de vandalism s-au înregistrat după ce jandarmii au reuşit îndepărtarea din zona Pieţei Universităţii a unor protestatari violenţi, care au aruncat cu pietre şi au făcut gesturi obscene către forţele de ordine.

Jandarmii au intervenit cu un tun cu apă, în timp ce manifestanţii au aruncat cu pietre. Unii dintre ei au încercat să-i atace pe jandarmi cu nişte cărucioare similare celor de la supermarket.

Jandarmii s-au grupat pe trei sectoare în zonă, unii acţionând spre zona Tineretului, alţii spre Carrefour, iar ceilalţi spre Palatul de Justiţie. Forţele de ordine sunt pregătite să intervină cu grenade lacrimogene, bastoane şi butelii cu gaz.

Numărul victimelor agresiunilor din centrul Capitalei a ajuns la 29, 15 fiind internaţi la Spitalul Universitar de Urgenţă şi la Spitalul Floreasca, dintre care trei jandarmi.

Spynews
Obiectul cu care a fost înmormântată prințesa Diana. Avea o semnificație specială pentru ea
Bzi.ro
Denisa Nechifor a făcut spectacol la piscină, în costum de baie! Cum se păstrează focoasa brunetă, la 40 de ani
Fanatik.ro
Strada din București care este unică în lume. Poate fi o atracție turistică pentru străini. Ce o face, de fapt, atât de specială
Capital.ro
Toți șoferii vor fi prinși. Se introduce sistemul e-SIGUR în România
Playtech.ro
ȘOCANT! Cât de schimbată este Eliza Iliescu. Aproape de nerecunoscut
DailyBusiness
Recalcularea pensiilor. Un milion de români sunt pe jar pentru noile vești despre veniturile lor
Adevarul
Tot ce trebuie să știi despre noua lege a pensiilor. Principalele modificări care intră în vigoare la 1 septembrie 2024
Spynews
Irinel Columbeanu, abandonat în azil! Afaceristul ar fi fost părăsit de prietenii lui și trece prin clipe grele
Spynews
Dulce împăcare! Dana Roba este din nou împreună cu Beniamin! Nu au rezistat prea mult timp unul fără celălalt / FOTO
Evz.ro
Dispare ciocolata. La asta chiar nu ne-am fi așteptat
Ego.ro
Oana Zăvoranu, imaginile pe care le-ar vrea ȘTERSE! Cum a ajuns să arate azi Querida, la 51 de ani
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Fostul preot Visarion Alexa, condamnat la închisoare!
Cancan.ro
Îți mai aduci aminte de Simona Amânar, gimnasta care făcea furori în anii ’90? Abia o recunoști acum
Playsport.ro
Apariție interzisă la propria nuntă?! Prea fierbinte! Cum s-a îmbrăcat "Perla Banatului" la cununia cu Marius Constantin
kanald.ro
Incendiu masiv de vegetație în județul Argeș: Mai multe case au luat foc, iar un localnic a avut nevoie de intervenția medicilor
Capital.ro
S-a mai stins o stea! A murit marea doamnă a filmului: Una din cele mai bune actrițe ale generației
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
Ion Țiriac, discurs-manifest după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat patinoarul de 10.000.000 de euro din sectorul 4! „M-am întâlnit cu domnul David Popovici și mi-a zis asta”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Luiza Melencu. Cutremur în cazul Caracal! Bunicul fetei aruncă bomba
substantial.ro
Situație dificilă în estul Ucrainei, avertizează comandantul forțelor ucrainene
MediaFlux
ERORI în deciziile de recalculare a pensiilor. Simona Bucura-Oprescu anunță CE TREBUIE SĂ FACĂ PENSIONARII
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...