Printre pasagerii care au murit în accidentul din Apuseni din 1970 s-a aflat şi Lucian Mircea Pop, soţul Aurorei Şinca, pe atunci ziaristă la cotidianul „Crişana”. Acum în vârstă de 76 de ani, femeia îşi aduce aminte cum a trecut prin acele momente şi cum autorităţile comuniste au muşamalizat tragedia, potrivit voceatransilvaniei.ro.
Vezi şi: AURA ION, clipe cumplite în avionul groazei. Ultimele cuvinte ale studentei: „Radu…”
Aurora Şinca a demarat propria anchetă şi a reuşit să afle că atunci când avionul a ajuns în zona Vârfului Vlădeasa, din Apuseni, turnul de control din Cluj-Napoca i-a spus pilotului să ridice avionul pentru că are în faţă muntele şi era la o altitudine prea joasă. „Răspunsul pilotului ar fi fost: „Nu mă învăţaţi voi pe mine. Fac curse internaţionale cu personalităţi”, a declarat femeia.
În minutele următoare, avionul s-a izbit de Vlădeasa. Impactul a fost atât de puternic încât avionul s-a rupt în două. Pasagerii din faţă au murit pe loc, dar şapte dintre pasageri, printre care şi soţul Aurorei Şinca, au supravieţuit impactului, însă au murit de frig. Autorităţile au început căutările abia la trei zile de la impact.
„Un medic, prieten de familie, s-a dus cu prima echipă spre locul unde s-a prăbuşit avionul. Au găsit pe lângă cadavrele celor cu leziuni grave, şapte care au murit prin hipotermie. Soţul meu era printre cei şapte. Murise cu mâinile crispate şi cămaşa ruptă. Singurul supravieţuitor a confirmt că era viu când el plecase, descrierile pe care el le-a făcut corespundeau perfect cu ale soţului meu. Soţul meu întreba unde este, de ce ninge, de ce este în zăpadă„, a spus Aurora Şinca.
Abia la câţiva ani de la producerea accidentului, Aurora Şinca a urcat până la locul prăbuşirii. Urmele tragediei nu erau şterse încă. A luat o bucată din avionul prăbuşit pe care o păstrează şi astăzi.
Citeşte şi: RAPORT SCANDALOS al Romatsa, despre accidentul din Apuseni: RĂNIŢII sunt VINOVAŢI