Unul dintre imigranţii uzbeci a căzut într-o fântână aflată în zona în care lucrau luni, informează Ria Novosti.
Colegii lui au încercat să-l scoată dar misiunea de salvare improvizată a mers cum nu se poate mai rău, cu cinci dintre ei căzând la rândul lor în fântână, încercând să-l scoată pe primul.
Unul dintre ei s-a înecat, în timp ce alţi doi sunt la îngrijire intensivă într-un spital din oraşul Volzhski, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei. Aceasta a adăugat că ceilalţi trei muncitori sunt într-o stare mai bună şi că viaţa nu le este pusă în pericol.
Este neclar cine a reuşit să-i scoată pe muncitori într-un final din fântână. Poliţia a precizat că fântâna, localizată pe o fostă fermă de porci, a fost umplută cu un „lichid toxic cu miros înţepător”, fără a da mai multe detalii.