În Polonia, țara cea mai afectată, frigul a făcut șase noi victime luni, în condițiile în care temperaturile s-au menținut la—20 de grade Celsius în unele regiuni, a anunțat marți Centrul guvernamental de securitate națională (RCB), după ce anunțase luni că zece persoane își pierduseră viața duminică din cauza frigului.
În România, „șase decese cauzate de hipotermie” au fost raportate la nivel național în șase zile, a anunțat Ministerul Sănătății în primul său bilanț oficial. Pentru întreg teritoriul a fost emisă o alertă de „temperaturi glaciale” marți. Mercurul în termometre a coborât până la—32°C în centrul țării, iar frigul a dus la închiderea școlilor în București și în județul Constanța (sud-est).
În Balcani, cel puțin șapte decese au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, dintre care 3 în Serbia, 3 în Macedonia și unul în Albania, a informat marți presa locală.
Navigația pe Dunăre a fost suspendată marți până la o notificare ulterioară din cauza bucăților de gheață formate pe râu, iar porturile de la Marea Neagră au fost închise marți din cauza curenților de aer puternici.