60 milioane de dolari amendă, din cauza antrenorului care a abuzat sexual minori

Penn State University suferă de pe urma antrenorului de fotbal american Jerry Sandusky. Între pedepsele primite de instituţie se numără şi anularea rezultatelor din ultimii 13 ani, fapt ce anulează un record istoric al unui tehnician legendar, Joe Paterno.
Romania TV
23 iul. 2012, 20:28
60 milioane de dolari amendă, din cauza antrenorului care a abuzat sexual minori

Sancţiune fără precedent în istoria fotbalului american, după un caz de abuz sexual asupra unor minori. Colegiul Naţional al Asociaţiilor Sportive din SUA a luat decizia de a amenda cu 60 milioane dolari Universitatea Penn State, după ce anternorul echipei de fotbal, Jerry Sandusky, a fost găsit vinovat de abuz sexual asupra a 10 minori.

De asemenea, pentru următorii patru ani acestei instituţii i se interzice participarea în întrecerile universitare, şi tot pentru acest interval de timp i s-a redus cifra de şcolarizare. Mai mult decât atât, universităţii i s-au şters din palmares toate victoriile obţinute în perioada 1998-2011, ceea ce înseamnă că astfel este şters din istorie un record al antrenorului Joe Paterno, care în 46 de ani la conducerea echipei de fotbal american a Penn State University a obţinut cele mai multe victorii reuşite vreuadată la acest nivel – 409. În noile condiţii, numărul victoriilor lui Paterno este redus la 298.

Antrenorul Jerry Sandusky (68 ani) a fost găsit vinovat în 45 de capete de acuzare în dosarul de abuz sexual în care este acuzat că în ultimii 15 ani a molestat 10 minori.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri