67 de persoane, urmărite penal în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea, învinuit în acelaşi dosar

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de 67 de persoane acuzate de fraude la referendum, printre care 49 de preşedinţi şi membri ai unor secţii din Teleorman, Vrancea şi Gorj şi 18 observatori din partea unor ONG-uri, membri de partid, care l-au ajutat pe Liviu Dragnea. În acelaşi dosar este învinuit şi Liviu Dragnea.
Romania TV
09 oct. 2012, 12:48
67 de persoane, urmărite penal în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea, învinuit în acelaşi dosar

Procurorii DNA precizează, într-un comunicat de presă, că au început urmărirea penală faţă 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie privind demiterea preşedintelui.

Dintre cele 67 de persoane, 49 au fost preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Alte 18 persoane au fost, la referendum, observatori din partea unei organizaţii neguvernamentale, având însă şi calitatea de membri ai unui partid, aceştia fiind acuzaţi de fals în declaraţii.

Potrivit DNA, în actele de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii temeinice şi probe că, în 29 iulie 2012, cei 49 de învinuiţi, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din mai multe localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, având întreaga responsabilitate pentru desfăşurarea, în condiţii de legalitate, a procesului de votare, au înlesnit falsificarea semnăturilor unor alegători pe lista permanentă şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot faţă de cele votate de alegători, corespunzător aceluiaşi număr de semnături falsificate.

Pe de altă parte, afirmă procurorii, în zilele de 19, 20, 21 iulie 2012, ceilalţi 18 învinuiţi din prezentul dosar penal au completat olograf şi au semnat câte o declaraţie de neapartenenţă politică, în scopul acreditării ca observatori din partea Asociaţiei „Ţara Noastră”, la referendumul din 29 iulie 2012. Deşi erau membri ai unui partid politic, în actele respective, depuse la Biroul Electoral Central, cei 18 învinuiţi au declarat, în mod mincinos, contrariul.

„În calitate de membri ai unei formaţiuni politice şi concomitent, de observatori la diferite secţii de votare din localităţi din judeţul Teleorman, cei 18 învinuiţi au comunicat, în fiecare oră, pe parcursul zilei de 29 iulie 2012, prezenţa la vot în secţiile respective, către numărul telefonic 1855, care era parte din sistemul IT controlat de Dragnea Nicolae Liviu, învinuit în acelaşi dosar. În acest fel, atât cei 49 de preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare, cât şi cei 18 observatori din partea unui ONG care erau şi membri de partid, au contribuit la realizarea scopului urmărit de Dragnea Nicolae Liviu, secretar general al unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000 (detalii comunicat nr. 647/VIII/3 din 6 septembrie 2012)”, se arată în comunicatul DNA.

Procurorii anticorupţie precizează că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Liviu Dragnea a fost pus sub acuzare în dosarul privind referendumul în 6 septembrie, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa în scopul obţinerii unei prezenţe de minimum 60% la votul de la referendum, care să garanteze validarea acestuia, potrivit DNA.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Orașul de lângă România care a început să atragă din ce în ce mai mulți turiști din toată Europa. Este considerat un loc al regilor și are o catedrală impresionantă
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul așteptat: Nu va fi scos din cursă
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Miturile despre cartofi, desființate de nutriționiști. Lista e lungă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Statul oferă 700 de lei pensionarilor, în luna aprilie. Seniorii vor primi banii direct pe card, de la 1 aprilie
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Incendii devastatoare distrug peste 647 de hectare în Carolina de Nord și Carolina de Sud
MediaFlux
Răsturnare după ce SUA a blocat ajutorul pentru Ucraina! Care este de fapt planul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă