9 mai, Ziua Europei – Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial

Ziua de 9 mai este cunoscută drept Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial, reprezentând semnarea actului de capitulare necondiționată a Germaniei naziste, fapt care a dus la încheierea în Europa a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Alina Costache
09 mai 2017, 03:37
9 mai, Ziua Europei - Ziua Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial

Un prim act de capitulare necondiționată a Germaniei a fost semnat la 7 mai 1945, la Reims, consemnează volumul ”Repere de cronologie internațională 1914-1945” (1982). Din partea Germaniei, documentul a fost semnat de feldmareșalul Alfred Gustav Jodl, amiralul Friedeburg și generalul-maior Wilhelm Oxenius, iar din partea aliaților de generalul locotenent britanic Sir Frederick Morgan, generalul francez Francois Sevez, amiralul H. M. Burrugh, comandantul forței navale expediționare aliate, generalul-locotenent Walther Bedell Smith, șeful statului major al armatelor aliate, generalul Karl Spaatz, comandantul forțelor aeriene ale SUA, generalul-locotenent Ivan Cermișev și generalul-locotenent Ivan Susloparov din partea URSS.

În noaptea de 8 spre 9 mai 1945, procesul de capitulare a Germaniei a fost reluat în cartierul general al armatei sovietice din Belin-Karlhorst, la dorința expresă a conducătorului sovietic Iosif V. Stalin. De această dată, documentul a fost semnat de către mareșalul Wilhelm Keitel, generalul Stumpf și amiralul Friedeburg din partea Germaniei, de către mareșalul G.K. Jukov din partea Comandamentului suprem sovietic, de mareșalul britanic Arthur B. Tedder, generalul american K. Spaatz și generalul francez J. de Lattre de Tassigny.

În urma semnării actului de capitulare necondiționată a Germaniei naziste s-a încheiat, în Europa, cel mai mare conflict din istorie, în care și-au pierdut viața peste 60 de milioane de oameni, militari și civili. Pentru prima dată, pierderile civile sunt mai mari decât cele militare. Urmările războiului, inclusiv schimbările geopolitice, culturale și economice, au fost fără precedent. Cel de-Al Doilea Război Mondial a luat sfârșit odată cu capitularea Japoniei, în urma bombardamentelor nucleare asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki (6 și 9 august), armistițiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea cuirasatului Missouri.

În acest context, Ziua Victoriei este sărbătorită la 9 mai de cele mai multe țări din estul Europei, printre care și România, dar și de statele care au aparținut fostei URSS sau fostei Iugoslavii, în timp ce în Marea Britanie, Franța, Slovacia, Cehia, Norvegia, Țările Baltice și în unele regiuni din Germania, Ziua Victoriei este sărbătorită în ziua de 8 mai.
Coroane de flori au fost depuse la Ansamblul Monumental ‘Glorie Ostașului Român’ din localitatea Carei, în cadrul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României și împlinirea a 70 de ani de la acțiunile de eliberare a teritoriului național purtate de Armată în cel de-al Doilea Război Mondial

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost declanșat în zorii zilei de 1 septembrie 1939, când trupele germane au invadat Polonia pe toată lungimea graniței comune. Două zile mai târziu, Marea Britanie și Franța au declarat război Germaniei, treptat intrând în conflict mai multe state. La 5 septembrie, Guvernul SUA și-a declarat neutralitatea față de conflictul izbucnit în Europa, potrivit volumului ”Al Doilea Război Mondial” (Henri Michel, 2006).

La 27 septembrie 1939, Varșovia a capitulat, ca urmare a gravelor înfrângeri suferite de Polonia, o zi mai târziu fiind semnat la Moscova un tratat germano-sovietic prin care s-au stabilit granițele între URSS și Germania după prăbușirea statului polonez. Partea de vest a Poloniei a fost anexată la cel de-al III-lea Reich german, restul teritoriului aflându-se sub conducerea ”Guvernământului general al regiunilor poloneze ocupate”.

Între 17 octombrie 1939 și 9 aprilie 1940 la granița franco-germană nu s-au mai desfășurat ostilități germane. Perioada a rămas cunoscută sub numele de ”războiul ciudat”. La 9 aprilie 1940, trupele Germaniei naziste au invadat Danemarca și Norvegia. În prima țară succesul a fost total, în cea de-a doua rezistența militară a fost mai puternică.

La 10 mai 1940 a început ofensiva germană în Europa occidentală, fiind atacate cu forțe puternice (motorizate și aviație) Belgia, Olanda și Franța, Parisul fiind ocupat la 14 iunie. Încercarea germanilor de a invada Marea Britanie prin operația ”Leul de mare” a eșuat în vara aceluiași an, din cauza rezistenței opuse de aviația militară britanică, amintește volumul amintit mai sus. În aprilie 1941 au fost ocupate Iugoslavia, apoi Grecia.
Manifestări dedicate sărbătoririi Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Europei și a Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, la Timișoara

La 22 iunie 1941, trupele Reich-ului și cele ale aliaților săi au atacat Uniunea Sovietică, în cadrul Operațiunii Barbarossa. Eșecul ”războiului-fulger” era evident, pentru că oricât de mari au fost eforturile depuse, Leningradul și Moscova nu au putut fi cucerite.

O grupare aeronavală niponă a atacat surprinzător, la 7 decembrie 1941, baza de la Pearl Harbour, unde era concentrată flota americană din Pacific. În aprilie 1942 americanii au bombardat Tokyo, iar japonezii au decis să continue operațiunile ofensive până în insulele Aleutine și Hawaii. Înaintarea lor a fost oprită în sud, la Guadalcanal, unde militarii americani au executat în august 1942, prima lor operațiune amfibie de debarcare, potrivit volumului ”Al Doilea Război Mondial” (Henri Michel, 1996). Aici au luptat până în februarie 1943 pentru cucerirea acestui punct strategic.

Debarcarea anglo-americană în Maroc și Algeria (noiembrie 1942) a permis încercuirea și distrugerea forțelor germano-italiene și a pus capăt războiului din Africa (mai 1943), după lupte grele, duse mai ales pe teritoriul Tunisiei. La sfârșitul lunii august 1942, armata a VI-a germană, condusă de generalul Paulus, a ajuns la Stalingrad.

Un nou front s-a deschis în Europa la 6 iunie 1944, Ziua Z, Aliații asigurând un cap de pod pentru succesul operațiunii Overlord, conduse de generalul american Dwight D. Eisenhower. Normandia a reprezentat doar începutul unei ample ofensive pe noul front din vestul Europei. Trupele aliate au eliberat ulterior Franța, Belgia, Luxemburgul și Olanda, pătrunzând în inima Germaniei câteva luni mai târziu.

În vara anului 1944, Armata Roșie a lansat o puternică ofensivă generală împotriva armatelor germane. La 23 august, România s-a alăturat Națiunilor Unite, provocând o breșă masivă în sistemul defensiv german. Militarii români alături de cei sovietici au depășit rapid aliniamentul Munților Carpați, începând acțiunile de eliberare a nord-estului României, Ungariei, Austriei, Cehoslovaciei etc. La 25 octombrie 1944, tot teritoriul României era complet eliberat de sub ocupația fascistă. Ca urmare a acestei ofensive, Germania și-a retras tot dispozitivul militar din Balcani. Tot în 1944, Aliații au obținut controlul asupra spațiului aerian al Europei, Germania fiind supusă unei ample campanii de bombardament. Pe frontul din Pacific, Statele Unite au recucerit arhipelagul Filipinelor și o serie de puncte strategice.
Ceremonie în memoria militarilor români care au participat la eliberarea Cehoslovaciei în cel de-Al Doilea Război Mondial, la Cimitirul Militar al Armatei Române din Zvolen, Slovacia

În Est, sovieticii au declanșat, la începutul anului 1945, o puternică ofensivă pe toată linia frontului, atingând frontierele Germaniei. Pe Frontul de Vest, după eșecul ofensivei germane din Ardeni, din decembrie 1944, Aliații au lansat o vastă ofensivă, pătrunzând pe teritoriul german. Armatele sovietice și cele anglo-americane s-au întâlnit pe Elba în primăvară, Berlinul fiind înconjurat de Armata Roșie. În primele zile din mai, trupele germane au capitulat.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Ele sunt cele patru zodii care au noroc la bani în luna decembrie. Reușite, oportunități, dar și regăsiri pentru acești nativi în ultima lună din an
Capital.ro
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Ce spune șeful ierarhic al lui Călin Georgescu de la Universitatea din Pitești: ”Nu știu cum a făcut de a reușit să obțină atât de multe voturi”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Amestecul Rusiei în alegerile din România. Poziţia lui Georgescu față de Ucraina dă de bănuit
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu neagă aselenizarea umană și rolul piramidelor egiptene
MediaFlux
Călin GEORGESCU a FĂCUT ANUNȚUL! RĂSTURNARE de SITUAȚIE după REZULTATUL FINAL
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Una dintre țările europene renunță la dolar