97 de kilometri de piste de biciclete vor fi amenajate în Bucureşti

Primăria Capitalei va amenaja 97 de kilometri de piste de biciclete pe 60 de străzi din zona centrală, dar și puncte intermodale care să asigure conexiunea între biciclete și mijloacele de transport în comun. Valoarea investiției este de 9,8 milioane euro, iar durata de implementare a proiectului este de 18 luni, sumele fiind acordate de la bugetul Guvernului.
Marius Neagu
04 sept. 2014, 18:03
97 de kilometri de piste de biciclete vor fi amenajate în Bucureşti

Proiectul a fost adoptat prin vot în Consiliul General al Municipiului București joi, 4 septembrie 2014.

Primăria Capitalei vrea să reducă traficul auto în centrul orașului prin introducerea unui sistem de transport cu bicicleta. Potrivit hotărârii adoptate joi de Consiliul General al Municipiului București, „Primăria Municipiului București și-a propus a realiza o rețea mai extinsă a pistelor de bicicletă care să asigure condiții de circulație fluente și sigure pentru bicicliști, estimându-se că prin realizarea acestiea, va crește numărul utilizatorilor acestui mijloc de deplasare în detrimentul transportului auto”, notează b365.ro.

Potrivit documentului, vor fi amenajate piste de biciclete pe 60 de străzi din zona centrală, cu o lungime totală de 97 kilometri. Fiecare pistă unidirecțională va avea o lățime de un metru. De asemenea, vor fi deschise și 18 centre de deservire-închiriere și un centru de monitorizare-coordonare. În plus, Primăria Capitalei va mai amenaja și 78 de parcări publice pentru biciclete private.

CITEŞTE ŞI Parcări noi, cu TIMP LIMITAT, în centrul Capitalei. Şoferii nu vor putea parca mai mult de două ore

Municipalitatea va reconfigura mai multe artere de circulație pentru realizarea noilor piste și va amenaja mai multe „puncte intermodale care să asigure accesul către stațiile de transport public atât a pietonilor cât și a bicicliștilor”.

Valoarea totală a investiției este de 9,8 milioane euro cu TVA, banii fiind alocați de la Guvernul României, iar durata de implementare a proiectului este de 18 luni.

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București