În luna februarie a acestui an, Serena Williams (32 ani) a devenit cea mai vârstnică jucătoare care a urcat pe prima poziţie în ierarhia tenisului profesionist feminin, când a reuşit să revină în fotoliul de lider al acestui clasament.
Potrivit Agerpres, ea a câştigat peste 9 milioane de dolari din turneele la care a participat pe parcursul lui 2013, depăşind precedentul record deţinut de Victoria Azarenka din Belarus, care a obţinut premii în valoare de 7,9 milioane dolari în cursul anului 2012.
Numai la Openul Statelor Unite de la Flushing Meadows, unde a reuşit să-şi treacă în palmares al 17-lea titlu de Mare Şlem din carieră, Serena Wiliams a încasat un cec de 3,6 milioane dolari, acesta fiind cel mai mare premiu din istoria tenisului feminin, precizează WTA, citată de Agerpres. În 2013, Serena a câştigat în total 9 turnee WTA, înregistrând 67 de victorii şi numai 4 înfrângeri în meciurile disputate de la debutul anului.
Campioana americană este a şaptea jucătoare clasată de cel puţin trei ori pe primul loc la sfârşit de an în clasamentul WTA, de la lansarea acestei ierarhii, în 1975, după Steffi Graf (8 ori), Martina Navratilova (7), Chris Evert (5), Lindsay Davenport (4), Justine Henin (3) şi Martina Hingis (3).
Serena Williams va primi trofeul atribuit liderului clasamentului WTA luna viitoare, în cadrul unei ceremonii care va avea loc cu ocazia Turneului Campioanelor de la Istanbul (22-27 octombrie).
Citeşte şi Horia Tecău, debut excelent cu noul său partener de dublu. E în semifinale la Kuala Lumpur