Şeful diplomaţiei române a salutat condamnarea, în discursul susţinut de preşedintele Iranului de la tribuna Adunării General ONU, a crimelor comise de regimul nazist împotriva umanităţii, precum şi declaraţiile publice venite din partea noii conduceri iraniene potrivit cărora Holocaustul nu poate fi negat, acestea producând un impact deosebit pentru România şi pentru Uniunea Europeană.
De asemenea, ministrul Corlăţean a arătat că România urmăreşte cu atenţie şi interes deschiderea manifestată de noua putere politică de la Teheran şi a subliniat că, pentru a creşte gradul de încredere şi cooperare, sunt necesari paşi concreţi în dosarul nuclear iranian şi în cooperarea Iranului cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, precizează comunicatul
Cei doi miniştri au abordat evoluţiile legate de Siria condamnând utilizarea armelor chimice şi apreciind că aceasta constituie crimă împotriva umanităţii. Totodată, au salutat adoptarea de către Consiliul de Securitate al ONU a rezoluţiei referitoare la distrugerea arsenalului chimic al Siriei ceea ce deschide calea procesului politic şi oferă o perspectivă mai clară pentru organizarea unei noi conferinţe la Geneva.
„Au mai fost abordate şi aspecte legate de procesul de pace din Orientul Mijlociu, ministrul Titus Corlăţean salutând rolul deosebit al Administraţiei SUA în negocierile dintre israelieni şi palestinieni şi subliniind că Uniunea Europeană sprijină în totalitate acest proces. A evidenţiat rolul activ al României în dialogul bilateral atât cu partea israeliană cât şi cu cea palestiniană în cadrul căruia se pune un accent ferm şi constant pe necesitatea ca părţile să evite orice tendinţă de a se dezangaja de la negocieri”, menţionează comunicatul.
În ceea ce priveşte dimensiunea bilaterală a relaţiei, cei doi miniştri ai afacerilor externe au convenit ca, pe măsură ce dinamica deschiderilor politice manifestate de noua conducere de la Teheran se va materializa în acţiuni şi măsuri concrete, cooperarea în plan bilateral va putea beneficia de premise favorabile în sensul relansării acesteia.
În context, cei doi oficiali au agreat stabilirea unui mecanism de consultări politico-diplomatice la nivelul ministerelor de externe, precum şi promovarea mai susţinută a schimburilor culturale şi în domeniul educaţiei