Fratele cetăţeanului german ucis săptămana trecută a fost găsit spânzurat. Bărbatul a plecat de acasă cu bicicleta chiar în ziua în care fratele său a fost ucis, de atunci nimeni nu a mai ştiut nimic despre el. Potrivit România TV, cei doi fraţi au avut în ultima vreme mai multe discuţii aprinse legate de o casă aflată în proprietatea cetăţeanului german.
Săptămâna trecută, un cetăţean german de origine română, venit în vizită la rude, a fost găsit mort într-o pădure în apropierea municipiului Sibiu, cu urme de sugrumare în zona gâtului, iar fratele său, domiciliat în oraş, a fost dat dispărut.
Poliţiştii au început cercetări în acest caz, iar în cursul zilei de miercuri a fost descoperit cadavrul.
„Bărbatul a fost găsit, miercuri, în zona denumită Dealul Cucului, la aproximativ zece metri de drum. Lângă el, exista o bicicletă, pusă în paralel şi aşezată nefiresc, sprijinită de papucii care nu erau bine aşezaţi în picioare. Hainele aveau, de asemenea, o poziţie nefirească, ceea ce ne face să presupunem în acest moment că a fost omorât în altă parte şi transportat cu o maşină„, a declarat procurorul criminalist Ioan Boţoc.
Acesta a precizat că bărbatul avea asupra sa portmoneul şi actele, astfel că se presupune că nu jaful a fost cauza omorului. Boţoc a precizat că, în ziua în care sora bărbatului de 75 de ani a anunţat dispariţia acestuia, de la domiciliu a dispărut şi fratele celor doi, în vârstă de 73 de ani, plecat tot cu o bicicletă, care a fost şi el dat dispărut de către familie. Boţoc a menţionat că, după găsirea cadavrului, fratele victimei a fost considerat suspect, fiind făcute cercetări pentru găsirea sa.
Citeşte şi Moarte suspectă: Un bărbat a fost găsit fără suflare lângă o ghenă de gunoi din Iaşi
Procurorul criminalist a mai precizat că se verifică în acest moment toate imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care locuişte sora victimei, dar şi cele din zona în care locuieşte fratele său, pentru a stabili traseul victimei şi al presupusului agresor.