România se descentralizează. Ce atribuţii noi vor avea primăriile şi consiliile judeţene

Consiliile județene și primăriile vor avea atribuții noi, după cum arată un proiect de descentralizare administrativă, pregătit de vicepremierul Liviu Dragnea și obţinut de Gândul.
Bogdan Asaftei
30 sept. 2013, 09:46
România se descentralizează. Ce atribuţii noi vor avea primăriile şi consiliile judeţene

Consiliile județene și primăriile vor avea atribuții noi, după cum arată un proiect de descentralizare administrativă, pregătit de vicepremierul Liviu Dragnea și obținut de Gândul.

Potrivit „Gândul„, de la ministerul lui Liviu Dragnea a plecat în teritoriu pe 24 septembrie o circulară privind propunerea legislativă intitulată „Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale”.

Astfel, proiectul urmează să fie adoptat prin OUG și modifică modifică nu mai puţin de 21 de acte normative. În plus, vor fi cedate mai multe atribuții de la ministere și alte instituții centrale către consilii județene și primării.

Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00.

În OUG se arată intenția Guvernului ca descentralizarea să fie realizată imediat,  începând cu 1 ianuarie 2014.

Ce schimbări aduce proiectul de descentralizare:

1. În subordinea primăriilor din oraşe/municipii vor funcţiona servicii rutiere şi de ordine publică ai căror directori vor fi numiţi de primari.

2. În subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, conduse de persoane numite de preşedintele CJ. Astfel vor fi reorganizate în subordinea CJ oficiile judeţene de agricultură, direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, unităţile teritoriale de promovare turistică, direcţiile judeţene de sport şi tineret, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională, casele corpului didactic, agenţiile judeţene de ocupare a forţei de muncă, agenţia de plăţi şi inspecţie socială, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, direcţiile judeţene de pescuit şi acvacultură şi direcţiile de sănătate publică.

3. METROREX trece din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Tot în subordinea CGMB trece şi Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti.

4. Porturile de la Dunăre trec în subordinea Consiliilor Judeţene în raza cărora se află.

5. Plajele cu destinaţie turistică vor fi administrate de consiliile locale.

NOILE COMPETENŢE ALE ŞEFILOR LOCALI

De asemenea, o serie de noi instituţii vor trece din administrarea ministerelor și a altor instituții centrale în subordinea autorităților locale.

Astfel, în competenţele autorităţilor publice locale intră:
– serviciile de ordine şi siguranţă publică şi circulaţia pe drumurile publice
serviciile de sănătate publică la nivel judeţean
– administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare
– administrarea sistemelor de gospodărire a apelor
– protecţia mediului, pescuit şi acvacultură
– dezvoltare rurală;
– ocuparea forţei de muncă la nivel local
– administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare, centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local;
– dezvoltare şi promovare turistică;
– organizează şi desfăşoară activităţi educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor;
– protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului
– administrarea porturilor de fluviale interes judeţean
– implementarea programelor judeţene în domeniul tineretului şi sportului

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Cântăreaţa de muzică populară, criticată pentru ţinutele sumare! Românii au fost nemiloşi: Puţină decenţă
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal între Marius Tucă și Victor Ponta: Ești absolut penibil
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred