DESCENTRALIZARE. Ce se modifică în domeniul sănătăţii. Ce pleacă de la ministerul de resort

Sectorul sănătății se modifică radical, după cum se arată într-un proiect de descentralizare administrativă, realizat de vicepremierul Liviu Dragnea.
Bogdan Asaftei
30 sept. 2013, 11:24
DESCENTRALIZARE. Ce se modifică în domeniul sănătăţii. Ce pleacă de la ministerul de resort

Sectorul sănătății se modifică radical, după cum se arată într-un proiect de descentralizare administrativă, realizat de vicepremierul Liviu Dragnea și obținut de Gândul. În esență, descentralizarea presupune transferarea unor competențe și atribuții de la ministere și alte autorități centrale către autoritățile publice locale, către consilii județene și primării.

Propunerea legislativă este intitulată „Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de ministere şi celelalte organe de specialiate ale administraţiei publice centrale” și va afecta cel puțin 21 de acte normative.

Termenul limită până la care cei din teritoriu trebuie să vină cu amendamente este 1 octombrie 2013, ora 12.00. În OUG se arată intenția Guvernului ca descentralizarea să fie realizată imediat,  începând cu 1 ianuarie 2014.

Sănătatea, la primari și consilieri

Mai multe direcții, unități, departamente vor fi transferate către autoritățile publice locale. Astfel, direcţiile de sănătate publică judeţene şi cea a municipiului Bucureşti, unităţile finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale şi ambulatoriile de specialitate din subordinea Direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, centrele judeţene de aparatură medicală, centrele judeţene de transfuzii sanguine şi laboratoarele de referinţe medicale vor trece în autoritatea administraţiei publice locale.

În plus, au loc modificări și la nivelul nominalizărilor pentru funcțiile de conduce. Directorii coordonatori şi adjuncţii acestora vor fi numiţi de preşedintele Consiliului Judeţean, respectiv de primarul municipiului Bucureşti (pentru București), în urma evaluării cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale.

Autorizarea desfăşurării activităţii de către dentişti poate fi delegată direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Cine finanțează

Bineînțeles, apar schimbări și la sursele și modul de finanțare a instituțiilor medicale locale. Mai precis, „veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii constituite potrivit art. 361 se transferă, în cuantum de 70%, bugetelor judeţelor, potrivit unei formule de repartizare aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii, elaborat împreună cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale”.

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Video. Denise Rifai i-a arătat cartonașul galben lui Nicușor Dan la Testul Puterii! Ce s-a întâmplat la emisiunea maraton de pe Fanatik
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
Playtech.ro
Cântăreaţa de muzică populară, criticată pentru ţinutele sumare! Românii au fost nemiloşi: Puţină decenţă
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Scandal între Marius Tucă și Victor Ponta: Ești absolut penibil
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Ce pensie primește Maria după 22 de ani de muncă în Italia! Aceasta nu duce grija zilei de mâine: „E de trei ori mai mare decât pensia din România”
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
"Ștefan era foarte bun la învățătură, un băiat liniștit" - Tatăl băiatului a dezvăluit ce obișnuia să facă acasă
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Trump amenință cu „bombardamente cum lumea n-a mai văzut”. Rusia reacționează: „E o rețetă pentru dezastru!”
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred