„În fiecare an, vine toamna, vine iarna, sunt câteva primării care au problema cu încălzirea. Dă Guvernul bani? Dăm dacă avem! Dacă nu avem, nu dăm! Până la urmă nu mărim taxe. Nu mărim taxe, banii sunt aceiaşi. Ideea că în fiecare toamnă, primarul plânge la Guvern şi dă Guvernul bani. Nu dăm bani că nu avem de unde. Dacă în fiecare toamnă vin primarii să plângă la Guvern nu cred că suntem în direcţia bună”, a declarat premierul Victor Ponta, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit, luni, la Guvern ca urmare a avertizărilor meteo.
Membrii comandamentului pentru situaţii de urgenţă s-au reunit la Palatul Victoria, la ora 10.30, având în vedere avertizările emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Meteorologii anunţă COD PORTOCALIU de ploi pentru intervalul 30.09, ora 21.00 – 02.10, ora 02.00
Meteorologii anunţă temperaturi scăzute pentru următoarele două săptămâni. În prima săptămână a intervalului vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă din an, urmând ca în a doua săptămână temperaturile înceapă să crească uşor.