Divna, vocea îngerilor, oferă un concert extraordinar în seara de Ajun la Ateneul Român

Inegalabila DIVNA, adevărat simbol şi ambasador cultural al Serbiei, aduce etericele sale interpretări ale cântărilor ortodoxe bizantine pe scena Ateneului Român, într-un concert extraordinar dedicat celebrării bucuriei Naşterii Domnului.
Filip Stan
30 sept. 2013, 13:41
Divna, vocea îngerilor, oferă un concert extraordinar în seara de Ajun la Ateneul Român

Asemenea glasului unui înger din înaltul cerului, vocea DIVNEI va trece dincolo de timp şi spaţiu pentru a atinge şi înălţa sufletele prin iubire, într-un eveniment de o profundă serenitate şi semnificaţie spirituală, programat chiar în sfânta seară de Ajun, începând cu ora 18.00.

Alături de corul MELODI, pe care l-a fondat în 1991 şi care va fi prezent, ca invitat special în cadrul concertului din 24 decembrie, DIVNA a susţinut reprezentaţii şi a fost aclamată la scenă deschisă, în lumea întreagă.  

DIVNA este cunoscută şi apreciată în la nivel mondial pentru abordarea muzicală de o puritate desăvârşită, pentru claritatea tonalităţii şi pentru coloratura vocală ieşită din comun.  

DIVNA LJUBOJEVIĆ şi-a început pregătire în domeniul muzical la mânăstirea Vavedenje din Belgrad, la vârsta de 10 ani şi a moştenit dragostea pentru muzica sacră bizantină de la călugăriţele de origine rusă, care şi-au dedicate viaţa conservării acestei tradiţii culturale. Supranumită şi vocea îngerilor, DIVNA este un simbol al Serbiei, ţară în care a cunoscut consacrarea în postura de solist, dirijor şi pedagog, iar ca soprană este apreciată la nivel mondial.

Cariera DIVNEI este presărată cu elemente notabile: născută în 1970, DIVNA s-a lăsat de mică furată de tainele muziicii sârbeşti, ruseşti şi original bizantine. Şi-a desăvârşit pregătirea la Colegiului de Muzică Mokranjac din Belgrad, devenind apoi licenţiat al Academiei de Muzica din Novi Sad. A dirijat, încă de la vârsta de 18 ani, Corul Mokranjac din Belgrad şi s-a remarcat în postura de cel mai tânăr dirijor al Primei Societăţi Corale – formaţiunea corală cu cea mai îndelungată istorie din spaţiul sârbesc.
 
Calităţile vocale deosebite îi permit DIVNEI să îşi asume postura de solist, atât în piese bisericeşti cât şi în pasaje de operă. Iar nu în ultimul rand, artista se remarcă şi ca pedagog, predând solfegiu şi cântare corală în cadrul Academiei de Muzica Amilly din Franţa, Olanda şi Marea Britanie.

Pentru concertul din 24 decembrie se pun în vânzare următoarele categorii de bilete:

Categoria 1 – 250 lei
Categoria 2 – 200 lei

Biletele se găsesc în magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librăriile Adevărul şi Eminescu, la Palatul Naţional al Copiilor, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi Diverta, şi online pe www.biletoo.rowww.blt.rowww.bilet.rowww.bilete.ro şi www.myticket.ro.

DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Spynews
Mai mulți bani pentru copiii din România din 1 ianuarie 2025! Guvernul a decis cu cât cresc alocațiile
Bzi.ro
Cum a apărut Andreea Esca alături de copiii ei. Unde a fost în prima seară de Crăciun
Fanatik.ro
Divorț zguduitor în lumea mondenă din România! Celebrul cântăreț s-a despărțit de soție după 20 de ani
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Playtech.ro
Ce diferență este între ambulanță și SMURD. E vorba de...
DailyBusiness
Ambulanța București a primit mii de solicitări în ultimele zile. Alis Grasu, managerul SABIF: „S-ar putea să înceapă să crească”
Adevarul
„Le ordonă atacuri fără speranță”. Trupele nord-coreene au suferit pierderi masive pe frontul din Ucraina, anunță Casa Abă
wowbiz.ro
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Spynews
Scandal de proporții la locul de joacă al lui Brigitte Pastramă! Decizia vedetei i-a revoltat pe clienți: ”M-au amenințat că mă distrug”
Spynews
Cuza și-a asumat relația cu noua iubită! Prima poză oficială cu femeia din viața prezentatorului de la Neatza / FOTO
Evz.ro
Omul cel mai gras din istorie. Un caz medical fără precedent
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
kanald.ro
Ei sunt pensionarii care vor primi în plus 720 de lei la pensie. Măsura ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025
Cancan.ro
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Devine interzis în toată România. Klaus Iohannis a promulgat legea pe final de mandat
StirileBZI
Nu se mai dau 1.400 de lei! Banii se taie de la 1 ianuarie 2025
Prosport.ro
GALERIE FOTO. S-au despărțit de Crăciun! Manechinul a șters toate pozele cu fotbalistul de pe rețelele de socializare
stirilekanald.ro
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
substantial.ro
Vinicius Jr a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător la Dubai Globe Soccer Awards
MediaFlux
NU MAI CRESC PENSIILE! GUVERNUL a DECIS OFICIAL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Când se despodobește, de fapt, bradul. Data exactă la care trebuie să îl scoatem din casă