Cum ne ferim de Apocalipsa Maya? Buncăre, ghiduri, excursii şi afaceri de milioane de dolari

Deşi s-a anunţat demult că Apocalipsa se amână, deoarece calendarul mayaş care spunea că lumea se va sfârşi pe 21 decembrie 2012 a fost greşit interpretat, unii sunt în continuare convinşi că finalul este aproape. Ei şi-au luat măsuri de siguranţă care speră că îi vor transforma în supravieţuitori ai Apocalipsei.
Romania TV
10 ian. 2012, 11:23
Cum ne ferim de Apocalipsa Maya? Buncăre, ghiduri, excursii şi afaceri de milioane de dolari

Fenomenul 2012 convinge încă multă lume, cu toate că cercetătorii au atenţionat că interpretările calendarului mayaş care ar fi prezis sfârşitul lumii pe 21 decembrie 2012 au fost eronate. Sunt destui cei care consideră că mayaşii au avut motive întemeiate să întocmească un calendar care nu continuă dincolo de data amintită.

Fenomenul a luat o asemenea amploare în ultimii ani, încât NASA a creat o pagină specială pe site-ul său oficial pentru a demonta teoriile privind sosirea Apocalipsei. Potrivit Agenţiei Spaţiale americane, angajaţii NASA au trebuit să răspundă la peste 5.000 de întrebări pe tema sfârşitului lumii. Unii au întrebat chiar dacă ar trebui să se sinucidă, să-şi omoare familiile sau animalele de companie.

Potrivit Daily Mail, mulţi americani îngrijoraţi de ideea Apocalipsei cumpără tot felul de lucruri care i-ar putea salva, de la ghiduri de supravieţuire de câteva zeci de dolari, până la locuri de zeci de mii de dolari în buncăre despre care se spune că sunt sigure şi în caz de atac nuclear sau de prăbuşire a vreunui asteroid.

Robert Vicino, un om de afaceri californian care construieşte buncăre de lux în locuri ţinute secrete, profită de teama oamenilor de extincţie. „Şi dacă profeţiile sunt adevărate? De care parte a uşii vrei să te afli?” este motto-ul folosit de Vicino pentru a-i convinge pe naivi că el le poate oferi reţeta pentru supravieţuire. Iar cei care îl cred sunt destui. Peste 5.000 de americani şi-au rezervat deja locuri în „arcele” sale, iar următoarea ţintă a lui Robert Vicino o reprezintă europenii.

Fenomenul 2012 a ajuns şi în Bugarach, un orăşel de la poalele Pirineilor, cu o comunitate de numai 200 de persoane. În ultimul an, acest orăşel a fost vizitat de peste 20.000 de persoane, iar guvernul francez se teme de ameninţarea unei sinucideri în masă. Totuşi, unii dintre cei care cred în Apocalipsă au, se pare, convingerea că Bugarach este un loc cu o forţă magnetică incredibilă, care îi va proteja. Alţii spun că micuţul orăşel de la poalele Pirineilor este o poartă temporală către o altă dimensiune şi că în interiorul muntelui s-ar putea ascunde o tabără secretă a extratereştrilor.

Scenariile privind sfârşitul lumii sunt nenumărate şi se întind pe o „plajă” largă, ce cuprinde o posibilă invazie extraterestră sau o posibilă coliziune între Terra şi o altă planetă.

DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Ce profesie are Cristela: Soția lui Călin Georgescu a lansat mai multe cărți
Fanatik.ro
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele eficient. Detaliul pe care multe gospodine nu îl iau în calcul când folosesc acest truc
Capital.ro
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
ALERTĂ în economie. Victoria lui Călin Georgescu pune sub semnul întrebării stabilitatea financiară a României. Bursa a deschis pe roșu!
Adevarul
Rusia a livrat Coreei de Nord un milion de barili de petrol, arată imagini din satelit
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă a fost resimțit
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică din România
StirileBZI
Indemnizație de 50% în plus la pensie! Cine beneficiază de această creștere
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
IICCMER își exprimă îngrijorarea cu privire la candidatura lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
MediaFlux
RĂSTURNARE privind CĂLIN GEORGESCU! CINE ESTE MÂNA lui DREAPTĂ
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
REPORTAJ Oameni grăbiți, dar cu speranță. Cum văd românii alegerile de anul acesta?