Agenţia Naţională de Transplant: În 2013, în România s-a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi

România a înregistrat în anul 2013 cel mai mare număr de transplanturi efectuate cu donator aflat în moarte cerebrală şi doreşte să ajungă la 150 până la sfârşitul anului, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, medicul Victor Zota, coordonatorul programului naţional pentru transplant.
Iulian Tudor
01 oct. 2013, 13:11
Agenţia Naţională de Transplant: În 2013, în România s-a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi

„În 2013, Agenţia Naţională de Transplant a realizat un număr impresionant de mare de donatori aflaţi în moarte cerebrală. Acum două zile am înregistrat donatorul cu numărul 103, ceea ce ne situează ca şi ţară, ca şi activitate de transplant pe unul dintre locurile bune, merituoase din Europa. Am intrat în rândul ţărilor care au un număr de donatori cu trei cifre. Sperăm ca până la sfârşitul anului să fie mult mai mulţi. Ne-am propus cel puţin 150 de donatori aflaţi în moarte cerebrală, să sperăm că vom şi reuşi”, a spus medicul Victor Zota.

El a menţionat că există peste 35 de coordonatori intraspitaliceşti şi peste 35 de anestezişti care au lucrat şi lucrează în secţiile de anestezie, terapie intensivă şi au ca sarcină principală decelarea şi urmărirea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, scrie Agerpres.

„Probabil că vom avea la sfârşitul anului cel mai mare procent de creştere a numărului de transplanturi şi a activităţii de transplant din lume, cel puţin din Europa în mod sigur. România este ca şi procent de creştere a activităţii de departe pe primul loc, marea majoritate a ţărilor europene au stagnat, câteva au regresat, iar cele care au avut un progres, progresul este destul de mic şi nesemnificativ. Ţări cu activitate serioasă – Portugalia, de exemplu, are mari probleme, nici Spania nu a progresat mult anul acesta, Germania nu are un rezultat foarte bun”, a susţinut Zota.

Coordonatorul programului naţional pentru transplant a explicat că la Agenţia Naţională de Transplant au depus dosarul pentru acreditare pentru activitatea de transplant 50 de centre, dintre acestea 40 pentru acreditare pentru declararea morţii cerebrale, iar 10 pentru activitate de transplant.

Victor Zota a mai precizat că luni a apărut un ordin al ministrului Sănătăţii prin care au fost nominalizate persoanele care merg să evalueze şi să inspecteze cele peste 50 de instituţii din ţară care şi-au depus dosar la Agenţia Naţională pentru Transplant în vederea obţinerii acreditării pentru diferite proceduri de transplant sau de declarare a morţii cerebrale.

El speră ca până la 20 octombrie să evalueze cele 50 de centre integrate în programul naţional pentru transplant, pentru că termenul limită până la care trebuie finalizată evaluarea şi trimisă la Ministerul Sănătăţii este 1 noiembrie.

‘Începând de săptămâna viitoare, Agenţia Naţională de Transplant va demara această acţiune, inspectorii vor trebuie să inspecteze în 10 zile toate aceste spitale’, a punctat Zota, apreciind că Agenţia nu are dreptul de a face controale şi inspecţii, ci are dreptul de a evalua în vederea acreditării.

Medicul Irinel Popescu, prezent la conferinţa de presă, a apreciat că pentru realizările din 2013 meritul este al coordonatorilor de transplant.

„Rata de donare rămâne relativ constantă, cu mici fluctuaţii – creşte atunci când există relatări pozitive despre transplant, scade atunci când există relatări negative despre transplant şi apoi revine la o cifră pe undeva pe la 60-65%. Ceea ce face diferenţa este munca în spitale a coordonatorilor de transplant şi a acestei funcţii noi introduse de persoane responsabile de procesul de donare, pentru că în nişte spitale supra aglomerate şi în servicii de terapie intensivă în care personalul este supra solicitat până la introducerea acestui model se pierdeau donatori, pentru că nu erau persoane focusate pe diagnosticul morţii cerebrale, pe menţinerea donatorului, pe anunţarea Agenţiei de Transplant”, a spus Irinel Popescu.

El a mai menţionat că necesităţile de transplant ale României sunt ceva mai mari, după cum numărul de donatori potenţiali ai României este mai mare.

„Aşteptăm în continuare creşterea numărului de donatori, în fond aceşti 100 de donatori raportat la 20 de milioane de locuitori înseamnă 5 donatori pe milion ceea ce încă este o cifră care nu poate să ne satisfacă”, a arătat medicul.

Irinel Popescu a mai declarat că „sunt şanse foarte mari” să se deschidă la spitalul „Sfânta Maria” un al doilea centru de transplant hepatic.

Pe de altă parte, medicul Victor Zota a mai spus că, în momentul de faţă, pe listele de aşteptare pentru toate tipurile de transplant se află 3.645 de persoane, dintre care 2.688 de persoane pentru transplant de rinichi, 242 pentru transplant de ficat, 850 pentru transplant de măduvă şi 21 pentru transplantul de inimă la Târgu Mureş.

Acesta a explicat că, de când s-a declanşat scandalul legat de Alexandru Arşinel, au avut, până în prezent, doar trei donatori declaraţi în moarte cerebrală, când de obicei în fiecare săptămână aveau între şapte, opt sau nouă donatori.

Citeşte şi Maraton de transplanturi renale la Fundeni. Cinci persoane au fost salvate de rude sau alţi donatori

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios