Principalele infracţiuni comise sunt fraudele cu carduri şi furtul din buzunare, românii şi bulgarii fiind suspecţi de fraude cu carduri bancare în proporţie de 90 la sută în Europa, potrivit Europol.
Rob Wainwright a descris bandele drept „infractori de rând care operează în jurisdicţii multiple”, adăugând că acestea sunt active de-a lungul Europei, potrivit Mediafax.
Europol a identificat 240 de bande de crimă organizată din România, care reprezintă 6,7 la sută din totalul reţelelor criminale active în Europa, potrivit The Times.
„Avem acest fenomen al bandelor criminale călătoare, care a devenit mult mai prevalent în ultimii trei din patri ani; bande din Lituania, Polonia, România operează în 20 sau mai multe ţări”, a declarat Wainwright.
„Ei zboară la bordul unor curse low-cost, dau câteva lovituri într-un oraş şi se întorc la timp pentru ceai. Este foarte diferit pentru poliţia locală să răspundă acestui lucru”, a adăugat el.
Europol susţine că este vitală o cooperare poliţieneasc pentru oprirea „valului de infracţiuni easyJet”, afirmă The Times.
Organizaţia consideră însă că ameninţarea bandelor de români nu va creşte semnificativ atunci când se vor ridica restricţiile de pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, în ianuarie 2014.