Cei mai spectaculoşi 10 aştri din Univers. De la Planeta de Diamant la planeta unde plouă cu sticlă

Universul este infinit în spaţiu şi timp şi se află într-o continuă expansiune. În ultimii ani sondele spaţiale au descoperit mai multe planete spectaculoase, unele dintre ele asemănătoare celor din producţiile SF pe care le-am văzut pe micul ecran. Spre exemplu, Kepler 16b are doi sori, asemenea lui Tatooine, planeta de origine a familiei Skywalker din filmul Star Wars. Mai mult, PH1 are patru sori, iar pe HD 189733b vântul suflă cu 7.000 km/oră.
Daniel Spătaru
06 oct. 2013, 08:13
Cei mai spectaculoşi 10 aştri din Univers. De la Planeta de Diamant la planeta unde plouă cu sticlă

55 Cancri e

I se mai spune şi „Planeta de Diamant”, deoarece o treime din masa totală a sa este alcătuită din diamant pur. Planeta 55 Cancri–E se situează la 40 de ani lumină de Terra, în constelaţia Racului. Este mai densă decât Pământul, cu o masă de opt ori mai mare, iar temperaturile la suprafaţă ating 2.148 de grade Celsius. Planeta a fost descoperită pe 30 august 2004, iar tranzitul său a fost observat prima oară în aprilie 2011.

CoRoT-7b

Temperaturile la suprafaţa acestei planete variază între plus 2.000 de garde Celsius şi minus 200 de grade, astfel că peisajele de aici sunt extrem de spectaculoase, cu oceane de lavă şi furtuni de pietre. Se află situată în constelaţia Licornul, la 489 de ani lumină de Pământ şi până la descoperirea planetei Kepler-10b, în ianuarie 2011, a fost cea mai mică exoplanetă cunoscută, cu un diametru de 1,58 de ori mai mare decât cel al Terrei. Cercetătorii susţin că această planetă se află în aceeaşi situaţie în care se afla Pământul imediat dupa formarea sa.

HD 189733b

Particularitatea acestei planete constă în faptul că vântul atinge aici viteze de 7.000 km/oră, iar din cauza silicaţilor din atmosferă aici plouă cu sticlă. Se află în constelaţia Vulpea, la 63 de ani lumină de Pământ, iar culoarea sa este albastru cobalt, ce aminteşte de cea a Terrei, văzute din spaţiu. A fost detectată pe 15 septembrie 2005, atmosfera sa conţine hidrogen, heliu, vapori de apă, metan, dioxid de carbon, sodiu şi potasiu, iar temperaturile în timpul zilei ajung la 1.000 grade Celsius.

Kepler 10b

Se află în constelaţia Draco şi este prima planetă cu o structură similară Terrei, observată în afara sistemului nostru solar. Are o dimensiune doar de 1,4 ori mai mare decât cea a Pamântului. Mişscarea sa de rotaţie se face în 20 de ore, nu în 24 de ore, ca pe Pământ, iar apropierea prea mare de soarele său face ca temperaturile să depăşească aici 1.500 de grade Celsius. Descoperirea sa a fost anunţată pe data de 10 ianuarie 2011, iar distanţa faţă de Terra este de 564 ani lumină. Vârsta sa este estimată la 11,9 miliarde de ani.

Kepler 16b

Particularitatea sa constă în faptul că are două stele în jurul cărora orbitează. Una este o pitică roşie, cealaltă este un soare similar cu cel al nostru. Se află la 200 de ani lumină de Pământ, în Constelaţia Lebăda. Existenţa celor doi sori presupune şi existenţa unui dublu apus. Se spune despre ea că seamănă cu Tatooine, planeta de origine a familiei Skywalker din filmul Star Wars, care aparţinea la rândul ei unui sistem solar cu doi sori. Temperatura de la suprafaţa planetei Kepler 16-b oscilează între -73 şi -101 grade Celsius.

Kepler 20e

Este complet acoperită de vulcani, dar şi mai interesant este că un an pe această planetă durează doar şase zile terestre. Se află situată în Constelaţia Lira, la 945 de ani lumină de Pământ. Temperatura la suprafaţa acestei planete depăşeşte 750 de grade Celsius. Descoperirea lui Kepler 20e este de dată recentă, 20 decembrie 2011.

Kepler-36b şi Kepler-36c

Una dintre ele este de dimensiunile Pământului, iar cealaltă are dimensiunea planetei Neptun. Amândouă orbitează în jurul aceleiaşi stele, iar distanţa dintre ele este atât de mică, încât noaptea fiecare arată ca o lună plină pe cerul celeilalte. Ele diferă din punct de vedere al compoziţiei şi al mărimii, dar se află la doar 1,9 milioane de kilometri una de cealaltă, fiind mai apropiate decât oricare două planete cunoscute până acum.

PH1

Este o planetă gigantică, de şase ori mai mare decât Pământul şi care se află la 5.000 de ani lumină de sistemul nostru solar. Orbitează în jurul a două stele binare, iar alte două stele binare orbitează, la rândul lor, în jurul planetei, ceea ce face ca PH1 să aibă patru sori. Suprafaţa sa este gazoasă, iar temepraturile sunt de 400 grade Celsius. Descoperirea sa a fost anunţată pe 15 octombrie 2012.

PSR 1257 b şi PSR 1257 c

Sunt primele planete descoperite în afara sistemului nostru solar. Se află în Constelaţia Fecioarei, la 980 de ani lumină faţă de Terra şi gravitează în jurul unui pulsar, primul despre care se ştie că are exoplanete. Existenţa PSR 1257 b şi PSR 1257 c a fost confirmată la începutul anului 1992.

TrES-2b

Are mărimea lui Jupiter şi este aproape în întregime neagră, reflectând doar 1% din lumina care ajunge la suprafaţa sa. Are o slabă strălucire roşiatică, dată de temepraturile ridicate de la suprafaţa sa, care ajung la 1.000 grade Celsius. Unul dintre oamenii de ştiinţă care au descoperit-o, David Spiegel, de la Universitatea Princeton, spune că nu este încă clar ce face ca această planetă să fie aşa de întunecată, vaporii de sodiu şi potasiu sau oxidul de titan în stare gazoasă, care absorb lumina, neputând fi în întregime responsabili de această culoare. Practic, este cea mai întunecată planetă văzută vreodată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Pact secret cu Băsescu și Udrea. Românii sunt în stare de șoc acum: Înțelegere ocultă
Playtech.ro
Când pică Paştele în 2026? Va fi mult mai devreme ca în acest an
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriu, neacoperit. Detaliul care se observă în fotografii
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se declară la ANAF. Obligație pentru fiecare individ în parte. Nimeni nu scapă de Fisc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Horoscop special Alina Bădic. Finalul lunii aprilie aduce surprize total neașteptate, dar și provocări. Zodiile care dau lovitura
MediaFlux
Francisc este Papa cu numărul 112, exact cât spune profeția care anunță Apocalipsa
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta