Propunerea amplasării unui bust al marelui regizor în Târgu Jiu, oraşul său natal, aparţine lui Ioan Cărmăzan, preşedintele Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film.
Sculptura a fost realizată de artistul Rodion Gheorghiţă, cel care a făcut un bust şi poetului Adrian Păunescu.
Lucrarea a fost finanţată de Uniunea Realizatorilor de Film, iar soclul de Primăria Târgu Jiu. Locul unde va fi amplasat nu a fost stabilit încă.
Iolanda Nicolaescu, sora maestrului, le mulţumeşte celor care vor să facă ceva în amintirea lui Sergiu Nicolaescu.
„Sunt foarte impresionată să ştiţi. Îmi vine să plîng şi nu pot să vorbesc. E prima dată când cineva se mai interesează şi de el că altfel nu vorbeau nimic. Eu nu pot decât să mulţumesc celor care îl apreciază şi care doresc să facă ceva pt. el”, a spus sora regizorului la România TV.