O armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat, ridicate din casa lui Marin Condescu

Poliţiştii au ridicat, luni, o armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat de la locuinţa din Târgu Jiu a lui Marin Condescu, iar ginerele liderului sindical a plecat cu o maşină a anchetatorilor, el declarând că merge la Poliţie să răspundă la toate întrebările.
Romania TV
07 oct. 2013, 07:54
O armă de vânătoare şi doi saci cu carne de vânat, ridicate din casa lui Marin Condescu

Ginerele liderului sindical, Radu Pavel, a declarat că arma ridicată de poliţişti este deţinută legal, iar carnea este de la o vânătoare autorizată la care a fost duminică.

„Eu sunt vânător, cu acte în regulă. Am fost duminică la o vânătoare autorizată şi nu e niciun fel de problemă. Totul a fost ridicat pentru a se face verificări şi a se stabili că e legal. Merg acum cu poliţiştii tocmai pentru a răspunde la toate întrebările”, a spus Radu Pavel.

Acesta a urcat într-o maşină a poliţiştilor de la Biroul arme, explozibil şi substanţe periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

Odată cu poliţiştii de la Biroul arme, explozibil şi substanţe periculoase au plecat şi mascaţii care au descins la locuinţa lui Marin Condescu, preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu.

Percheziţiile continuă la sediul clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, spune că a aflat de la jurnalişti despre percheziţiile la locuinţa sa şi la sediul clubului de fotbal, el afirmând că „orice control din partea statului este binevenit”.

„Nu m-a sunat nimeni de la vreo instituţie să mă întrebe ceva, ştiu doar ce am aflat de la dumneavoastră şi de la televiziunile care mi-au cerut un punct de vedere. Eu sunt în drum spre Târgu Jiu acum şi sper ca în cursul zilei să aflu şi eu mai multe despre ceea ce se întâmplă”, a declarat Condescu.

El a mai spus că va merge „fără niciun fel de problemă” la Poliţie sau la Parchet dacă va fi chemat pentru clarificări şi că are un avocat care să îl însoţească.

Întrebat despre împrumutul care ar face obiectul acestui dosar, Condescu a spus că de-a lungul anilor, în măsura în care a fost posibil, a împrumutat clubul sportiv Pandurii nu doar o dată, ci de mai multe ori, iar operaţiunile legate de aceste împumuturi au fost trecute în contabilitatea clubului.

Anchetatorii au descins, luni dimineaţă, la locuinţa preşedintelui Consiliului de Administraţie al clubului sportiv Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, la sediul clubului şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, Condescu fiind suspectat de spălare de bani şi fals.

Descinderile sunt coordonate de Poliţia Gorj şi de Parchetul Tribunalului Gorj, iar anchetatorii au descins la sediul clubului Pandurii Lignitul din centrul municipiului Târgu Jiu şi la vila pe care Marin Condescu o are în cartierul primăverii din oraş. Marin Condescu nu a fost găsit de anchetatori acasă, fiind plecat din Târgu Jiu cu echipa de fotbal Pandurii, care duminică seară a disputat un meci la Constanţa, cu echipa Săgeata Năvodari.

La locuinţa lui Condescu se afla la momentul descinderilor una dintre fiice şi soţul acesteia, ei fiind cei care au discutat cu poliţiştii despre percheziţie.

De asemenea, anchetatorii au descins şi la sediul clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unde au mai fost făcute percheziţii şi în cursul verii. Percheziţii au loc şi la sediul din Capitală al Federaţiei Naţionale Mine Energie, al cărei preşedinte este Marin Condescu.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc într-un dosar în care Condescu este suspectat de spălare de bani, fals şi uz de fals, după ce ar fi împrumutat clubul cu 2,2 milioane de lei, bani pe care ulterior şi i-ar fi recuperat, fără însă a trece în contabilitate aceste operaţiuni.

Marin Condescu mai este cercetat într-un dosar penal care are legătură tot cu un împrumut acordat echipei de fotbal Pandurii, ancheta fiind începută iniţial în vară de Parchetul Judecătoriei Târgu Jiu, care şi-a declinat competenţa către Parchetul Tribunalului Gorj, iar de acolo dosarul a ajuns la DNA.

În cursul primăverii, conducerea Complexului Energetic Oltenia (CEO), principalul finanţator al clubului Pandurii, a depus trei plângeri penale împotriva lui Marin Condescu, cerând clarificări asupra modului de cheltuire a unor mari sume de bani. Ulterior, reprezentanţii CEO au cerut de mai multe ori înlocuirea lui Condescu din funcţia de preşedinte al CA de la Pandurii, fără rezultat însă, o nouă şedinţă care vizează schimbarea acestuia din funcţie fiind programată la jumătatea acestei luni.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Playtech.ro
Doi vloggeri britanici au rămas uimiți după ce au vizitat Bucureștiul. Cel mai mult le-a placut...
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cea mai proastă veste a sfârșitului de an. Se umblă la bani
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Discuții în vederea unei întâlniri între Vladimir Putin și Donald Trump, în contextul războiului din Ucraina
MediaFlux
MAJORARE de PENSIE, după SĂRBĂTORI. Lista CREȘTERILOR de venituri, din IANUARIEI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!