Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii primesc preavize de disponibilizare

Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii, care au fost anunţaţi, la sfârşitul lunii iulie, că vor fi disponibilizaţi, îşi primesc preavizele începând de luni, ei urmând să beneficieze de trei salarii compensatorii, în timp ce la combinat vor mai rămâne aproximativ 230 de persoane.
Filip Stan
07 oct. 2013, 08:21
Peste 130 de angajaţi ai Mechel Câmpia Turzii primesc preavize de disponibilizare

Liderul sindicatului de la Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, a declarat, luni, că a început împărţirea preavizelor pentru cei 134 de angajaţi ai combinatului care au fost anunţaţi, la sfârşitul lunii iulie, că vor fi disponibilizaţi.

„Preavizele sunt pentru 20 de zile lucrătoare, astfel încât aceste persoane vor pleca din combinat undeva prin 5 noiembrie, urmând să primească trei salarii compensatorii. La Mechel Câmpia Turzii mai rămân circa 230 de persoane care aşteaptă depunerea de către administratorul judiciar a planului de reorganizare judiciară, în 5 decembrie, pentru a vedea care va fi viitorul combinatului. Acesta plan trebuia depus mai demult, dar s-a tot amânat depunerea lui”, a spus Pascu.

Potrivit acestuia, cei 230 de angajaţi care mai rămân la Mechel Câmpia Turzii au de lucru, în condiţiile în care se înregistrează comenzi din partea unor parteneri ai societăţii.

Administratorul judiciar care se ocupă de Mechel Câmpia Turzii după intrarea în insolvenţă a anunţat conducerea sindicatului, în 29 iulie, despre intenţia de concediere colectivă a 134 de angajaţi, aceştia urmând să primească trei salarii compensatorii. Atunci, liderul de sindicat al Mechel Câmpia Turzii, Ioan Pascu, declara că procedura de concediere colectivă declanşată este legală, în conformitate cu Codul Muncii. Anterior, mai exact la începutul lunii iulie, administratorul judiciar al combinatului Mechel Câmpia Turzii, care a intrat în insolvenţă în 17 aprilie, a dispus disponibilizarea a 148 dintre cei circa 360 de angajaţi ai societăţii, măsura fiind considerată atunci „ilegală” de către sindicat.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Funcția secretă pe care o are, de fapt, viziera mașinii. Se aplică indiferent de marca autoturismului. Puțini români știu ce poți face cu ea
Capital.ro
Mașinile interzise pe străzile din România. Nu mai au drept de circulație. Legea e lege
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Regele nordului, o perlă puțin descoperită a turismului românesc. Frumusețile nebănuite de la capătul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Ce umilință! Șoșoacă, pusă la pământ din două vorbe
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
BREAKING | Primele imagini din apartamentul lui Andrei Versace. Casa este deranjată încă de la intrare VIDEO
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
SE VERIFICĂ buletinele de identitate. Legea care este deja OBLIGATORIE în România
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Principalul suspect în cazul crimei din Brăila a fost prins
MediaFlux
Schimbări majore privind voucherele sociale! Le scade valoarea și se acordă mai rar. Au anunțat acum
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'