„A treia calificare la Euro este o performanţă. Nu sunt multe dintre asociaţiile membre din partea a doua a clasamentului care să participe la trei ediţii de turneu final. Am avut parte de o grupă destul de norocoasă, cu Belgia şi Ucraina. Să sperăm că băieţii vor reuşi să obţină o performanţă superioară celor la care am fost. Primele sunt destul de modeste, de 2.000 de euro, dar după această calificare le-am mărit la 3.000 de euro net. O să facem un proiect şi pentru turneul final„, a spus Mircea Sandu, citat de Agerpres, referitor la performanţa naţionalei de fotbal în sală, care s-a calificat la turneul final al Euro 2014.
Mircea Sandu a afirmat că va amenaja un teren de antrenament pentru jucătorii de la futsal la Mogoşoaia sau Buftea. „Mă gândesc acum să fac o sală fie la Buftea, fie la Mogoşoaia. Nu de competiţie, ci de pregătire. Nu neapărat cu tribune. Acum ne apucăm să construim hotelul de la Buftea şi va fi folosit preoponderent de juniori, fete şi fotbal în sală, când la Mogoşoaia este echipa naţională. Să vedem, poate construim chiar două săli, una pe terenul sintetic de la Mogoşoaia şi una pe terenul de fotbal pe plajă de la Buftea, pentru că nu am organizat nicio competiţie şi stă degeaba. Zic că măcar una o realizăm, aşa încât o să staţi la baza noastră, nu mai stăm cu chirii”, a completat Sandu.
Antrenorul echipei de futsal, Nelu Stancea, speră ca România să reuşească o calificare în semifinalele competiţiei. „Toată lumea ne dădea a doua şansă la calificare în meciul cu Serbia, dar am demonstrat că avem un lot valoros. Acest lot va fi, probabil, cum a fost Generaţia de Aur. Nu este o grupă uşoară, deşi aşa pare din exterior. Sperăm să depăşim grupa şi, de ce nu, să jucăm şi o semifinală. Dacă terminăm pe primul loc, vom întâlni Portugalia sau Rusia„, a adăugat Stancea.
Căpitanul reprezentativei de futsal, Robert Lupu, a precizat că de acum încolo echipele mari ale Europei vor respecta mai multa formaţia României. „Suntem foarte bucuroşi că am ajuns la acest european, deşi când am picat cu Serbia, toată lumea le dădea lor prima şansă, pentru că au participat în ultima vreme la toate Campionatele Europene şi Mondiale. Suntem de mulţi ani împreună şi această calificare a arătat celorlalte echipe că avem o valoare destul de mare şi pe viitor vom fi luaţi mai mult în seamă”, a mai spus Lupu.
Echipa României va evolua în Grupa A, alături de ţara gazdă, Belgia, şi de Ucraina, la turneul final al Campionatului European de futsal din 2014, s-a stabilit, vineri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Antwerp. Turneul final va avea loc în perioada 28 ianuarie – 8 februarie 2014.
Echipa de futsal a României s-a calificat la turneul final al Campionatului European din 2014, ce se va disputa în Belgia, după ce s-a impus, scor 7-2, în deplasare, în meciul cu Serbia, din manşa retur a play-off-ului. România, care a învins Serbia cu 2-1 în prima manşă, participă a treia oară la un turneu final, după cele din Portugalia (2007) şi Croaţia (2012).