Potrivit purtătorului de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman, magistraţii au condamnat-o pe femeia din Valea Jiului care în luna mai şi-a aruncat bebeluşul la tomberon la şase ani de închisoare cu executare şi au decăzut-o din drepturile părinteşti. Totodată, judecătorii i-au interzis pentru o perioadă de cinci ani dreptul de a fi tutore sau curator.
Sentinţa nu este definitivă, femeia putând face recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Alba Iulia.
Un bebeluş a fost găsit, în 23 mai, într-un tomberon din Petroşani de către angajaţi ai serviciului de salubrizare, nou-născutul, care era în viaţă, învelit în cârpe pline cu sânge, fiind transportat la spital. Adjunctul şefului Poliţiei Petroşani, Ştefan Ciucă, declara atunci că băieţelul era născut de maximum trei ore.
După câteva zile, a fost găsită şi mama bebeluşului, aceasta fiind o tânără de 21 de ani care şi-a recunoscut fapta. Ea a spus că a născut bebeluşul singură, acasă, şi le-a povestit anchetatorilor că a vrut să scape de copil de teamă că actualul ei iubit o va părăsi, acesta nefiind tatăl copilului.
Tânăra mai are un copil dintr-o căsătorie anterioară, acesta fiind crescut de fostul ei soţ.